S-a oprit la mine-n poarta intr-o noapte rece de noiembrie.
Drept, lucios, colorat, sosit din lumea buna. L-am privit cu mila, i-am spus pe un ton cald ca imi pare rau, dar in lumea mea nu e loc pentru amandoi si l-am invitat sa plece. Au trecut doua zile. S-a intors intr-o dimineata insotit de un altul. A luat aceeasi pozitie, de data aceasta mai bine fixat, prins in zeci de locuri. Ma privesc arogant dar evit sa ma uit in ochii lor. Ma striga dar nu raspund. Ma rog lui Dumnezeu sa faca El ce stie mai bine.
Azi noapte vantul a suflat cu putere. Afisele au plecat. Pe unul l-am recunoscut in santul de peste drum. Murdar, rupt, trist, zbatandu-se cu ultimele puteri sa iasa din noroi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu