Tie ce-ti place?

            Am pledat mereu pentru independenta personala. Am evitat sa fiu la moda, sa apartin unor curente, unor reguli. Eu sunt eu, iar ceea ce imi place nu necesita explicatii.
            Exista acele comportamente de masa care te elimina daca esti diferit, intr-o situatie data. Lasate sa actioneze, iti omoara personalitate. Fiind o societate a exemplelor se stabilesc anumite tipare si dorinta de a apartine unei comunitati te obliga sa le respecti. Nu intotdeauna insa aceste tipare sunt fixate dupa criterii obiective si ajungi sa traiesti in lumea cuiva cu care nu ai nici o interactiune.
            Asadar, e o atitudine extrem de gresita  sa ceri celorlalti sa-ti placa ce-ti place tie. Sau sa-i acuzi daca nu sunt in asentimentul tau. Facand asta, nu-i respecti ca oameni si nu consideri ca au aceleasi drepturi ca si tine.
            De exemplu, mie mi-a placut Coelho. Nu e Neruda sau Buzzati, dar pentru acea varsta cand l-am citit, 18-19 ani, mi-a prins bine. Daca am acum alte standarde, nu inseamna ca e un autor prost. A fost zilele trecute o discutie in care un blogger mare spunea ca-i place o anumita melodie. Toti cei care au avut aceeasi parere au fost acuzati ca sunt lingusitori, fara sa existe posibilitatea de coincidenta. Sau daca Ponta spune ca Stromae e inalt si urat, atunci sa nu placa nimanui.
             Mie imi place ceva ca-mi place mie, nu ca se poarta sau ca place unei elite.
           

Cum am cunoscut Moartea

           Acum vreo 15 ani eram pe un tren in Romania. Am gasit un compartiment in care era decat un tanar si m-am asezat. Cand trenul a pornit, tanarul mi-a vorbit:
           -Ma cunosti?
           -Nu, i-am raspuns.
           -Chiar nu ma stii?
           L-am scanat din nou, chiar nu-l stiam.
           -Eu sunt Moartea, eu te cunosc, mi-a spus.
           Am pus-o, imi zic. Din tot trenul am ales compartimentul in care e Moartea. Accept situatia si-l intreb:
           -Si, pe unde mai... umbli?
           -Am fost o vreme plecat, am avut mult de lucru. Acum am treaba aici, merg s-o iau pe bunica...
           ...
           Am discutat, am inteles ca mergem la aceeasi statie. Cand ne-am despartit, mi-a spus:
           -Poate ne vedem mai tarziu...
          
           Mai tarziu, cand am povestit speriat prietenilor cum in curand voi pleca spre pajisti mai verzi, am inteles ca Moartea era un tip din oras, statea la doua strazi de mine.

Oda mamei mele

             Multumita Adelinei o sa scriu cateva cuvinte despre mama.
             Tind sa cred ca mama e ceva mai mult decat un om, are ceva supranatural in ea iar in lumea ei timpul se masoara in durere, dragoste si rugaciune. Din prea multa dragoste sufera si se roaga pentru copii sa nu cunoasca aceasta suferinta.
             Tot ce a spus mama, cu simplitatea oamenilor batrani, s-a adeverit. Am ras atunci, dar au trecut anii si am ajuns la vorbele ei. Pentru ca o mama, pe langa faptul ca e iubitoare, e corecta.
             Cand eram copil recitam poezii si cantam cantece mamei. Nu stiam ce inseamna. Apoi, am ignorat-o si desconsiderat-o o vreme, convins ca n-am nevoie de ajutorul ei. N-am crezut niciodata ca ajung la jumatatea vietii poate si ca doresc sa ma pun in genunchi si sa spun Multumesc, te iubesc, mama!
              Nu cred ca oamenii au o datorie mai mare decat sa-si respecte parintii si sa-i ingrijeasca. Parintilor nostri le-a fost greu, nu au avut de ales, au muncit si au suferit, au rabdat, au asteptat. De noi depinde ce.

In focuri

             De azi inainte intru in focuri, stiu de anii trecuti ca voi ajunge acasa dupa 9 seara, apoi cina, dus si pat. Va fi greu, dar voi incerca sa raman on-line, ma voi trezi mai devreme dimineata, vedem noi cum facem.

Fii binecuvantata, mama!

            Sunt un luptator, dar fata de mama mea am o slabiciune.
            Cand am venit in Franta anul asta, mama a insistat sa-mi pun o geaca. Stiti voi cum sunt parintii, cu fixurile lor. I-am zis ca n-am nevoie, ca aici e sudul Frantei si umblam in chiloti, dar a insistat pana i-am spus ca am pus o geaca, asa, ca sa termine cu asta. Sunt aici de o luna jumate si am luat geaca aia pe mine de fiecare data cand am iesit, din nevoie. E 3 iunie si afara sunt 10 grade. Daca n-o aveam trebuia sa-mi cumpar.
            Tot ce mi-a spus mama s-a adeverit. A prevazut totul, stie totul, are o putere extraordinara.

Directii generale si directii personale

             Sunt prea mic pentru razboiul asta mare. Si voi, cei ca mine, la fel. Lumea e cu susul in jos si degeaba incerc eu sa o intorc. Cei care o mentin astfel sunt mai puternici si mai multi decat mine. Directia e clara si dura, vor rezista cei care vor accepta sa-i manance pe cei slabi.
            Ne-am pierdut valorile. Trasaturile umane se estompeaza. Traditiile nu mai au loc intre inovatii. Bunul simt si respectul te condamna sa ramai in urma. Credinta e falsa si Dumnezeu e din ce in ce mai departe.
            E din ce in ce mai greu sa ramai integru si sa-ti construiesti un caracter corect.
            Sunt si vor fi vremuri grele, insa eu nu ma voi adapta. Prefer sa raman in urma.

Doua avantaje personale

              Sunt recunoscator pentru multe.
              Dintre lucruruile pentru care sunt recunoscator, azi enumar doua: nu ma tem la dentist, ba chiar merg cu placere si nu am nimic de a face cu bancile, in afara de un cont simplu in care imi intra salariul.