Cum vorbesc ardelenii si bucurestenii

              Am mai scris discutia asta, dar m-a sunat din nou ardeleanul si mi-am adus aminte.       
              Ma suna un prieten din Ardeal, de la Cluj, roman adevarat. Partea lui din dialog o scriu cu bold.
             -Da?
             -No.
             -No... ce?
             -No... salut. Ce faci?
             -Bine, merg de la munca acasa. Tu?
             -Apoi...
             Tace. Ii aud respiratia rara in telefon. Astept, nimic. Intreb:
             -Apoi ce?
             -Apoi... aci la Cluj.
             -Ma suni cu o treaba?
             -Apoi... nu. Numa stau.
             -Bine. Esti bine?
             Nimic. Repet:
             -Esti bine? Alo? Alo?
             -No, da ce ai, ca am auzit, nu striga... stai un pic...
             Stau. Putin mai mult, il aud cum lucreaza ceva cu niste scule. Zice:
             -Ioi...
             ...
             -Auzi?
             -Da, ascult.
             -No...
             ...
             -No te mai sun io. 
             -Bine.
             -Da auzi?
             -Da...
             -Nu azi, maine poate. 
             Si a inchis.
           
          
             Ma suna un prieten de la Bucuresti, roman adevarat. La fel, partea lui cu bold.
             -Da?
             -Esti nebun!
             -De ce, m-au dat la stiri?
             -Ce faci frate, esti nebun?
             -Bine, uite, cu munca...
             -Ce munca, man, esti nebun? Ma lasi...
             -Cu ce ocazie?
             -Frate, esti nebun? Te-am inscris intr-o multinationala. Vine un baiat pe la tine sa-ti dea un card, esti nebun...
             -Ce multinationala?
             -Stai chill ca ma ocup eu de asta. Doar ma stii, esti nebun?
             -Pai, explica-mi...
              -Esti nebun, sunt la metrou, te pierd...
            
             Alti romani adevarati
            

Ardeleanul si bucuresteanul

             Ma suna un prieten din Ardeal, de la Cluj, roman adevarat. Partea lui din dialog o scriu cu bold.
             -Da?
             -No.
             -No... ce?
             -No... salut. Ce faci?
             -Bine, merg de la munca acasa. Tu?
             -Apoi...
             Tace. Ii aud respiratia rara in telefon. Astept, nimic. Intreb:
             -Apoi ce?
             -Apoi... aci la Cluj.
             -Ma suni cu o treaba?
             -Apoi... nu. Numa stau.
             -Bine. Esti bine?
             Nimic. Repet:
             -Esti bine? Alo? Alo?
             -No, da ce ai, ca am auzit, nu striga... stai un pic...
             Stau. Putin mai mult, il aud cum lucreaza ceva cu niste scule. Zice:
             -Ioi...
             ...
             -Auzi?
             -Da, ascult.
             -No...
             ...
             -No te mai sun io. 
             -Bine.
             -Da auzi?
             -Da...
             -Nu azi, maine poate. 
             Si a inchis.
           
           
             Ma suna un prieten de la Bucuresti, roman adevarat. La fel, partea lui cu bold.
             -Da?
             -Esti nebun!
             -De ce, m-au dat la stiri?
             -Ce faci frate, esti nebun?
             -Bine, uite, cu munca...
             -Ce munca, man, esti nebun? Ma lasi...
             -Cu ce ocazie?
             -Frate, esti nebun? Te-am inscris intr-o multinationala. Vine un baiat pe la tine sa-ti dea un card, esti nebun...
             -Ce multinationala?
             -Stai chill ca ma ocup eu de asta. Doar ma stii, esti nebun?
             -Pai, explica-mi...
              -Esti nebun, sunt la metrou, te pierd...
            
             Alti romani adevarati.
            

Inventii sau miracole din Ardeal

            Trusa de prim ajutor ardelenesc/ardeleneasca.

               via facebook