Trafic (international)

             Un prieten are firma de transport international si cateva camioane. Ma suna disperat ca francezii i-au blocat un camion, pentru ca soferul a falsificat diagramele. 4500 de euro amenda.
             De doua zile vorbesc la telefon cu seful centrului de control de trafic (cum e ARR-ul la noi) din zona respectiva. De doua zile omul ma asculta, imi explica, ma suna inapoi, iar imi explica, imi asculta variantele, plangerile, acuzatiile. Ieri mi-a spus ca i se termina programul de lucru, dar daca nu am inteles ceva, imi lasa o adresa de mail si un numar de telefon pe care-l pot contacta. Ne suna el seara de la el de acasa. L-am disperat cu telefoanele, ne raspunde mereu. Ne lasa sa luam marfa din camion. Ne ajuta sa facem contestatie. Se ingrijeste de sofer, ii duce mancare, haine, etc. Asta-i francezul. Pe care nu-l cunoastem si nu ne cunoaste.
             Romanul (soferul), in schimb... pai il injura si-l acuza ca fix pe el l-a prins si ca are ceva cu el. Si nu recunoaste nimic. Si ameninta ca da foc centrului rutier si tuturor francezilor.

Reclama radio la francezi

            Reclamele de la radio sunt, in majoritatea cazurilor, penibile. Francezi, in simplitatea lor, sunt campioni pe sate la asta.
           
            -Salut, George!
            -Salut, Michel!
            -Unde mergi?
            -Merg la magazinul X, ca sunt reduceri luna asta!
            -Chiar (Ah, bon?)? La ce?
            -La pantofi!
            -Genial! Pot veni si eu cu tine?
            -Sigur!

            -Alo, tati?
            -Da, scumpa mea?
            -Am sunat sa-ti spun ca sunt bine si ca nu s-a intamplat nimic cu masina ta.
            -Ce bine...
            -Dar nu merg stergatoarele!
            -Stiu, n-am avut timp sa merg sa le cumpar.
            -Dar nu trebuie sa mergi! Le pot comanda eu chiar acum! Intru pe ..., scriu tipul masinii, piesa care imi trebuie, apas intrare (entre) si gata!
             -Ce bine! Genial site-ul ...
           

Diferente

            Am fost azi la un targ de toamna. Mare targ. In Franta. Ma uitam la masinile din parcarile improvizate pe ogoarele oamenilor. Ogoare pe care taranii le-au indreptat special pentru ca oamenii sa-si poata parca masinile. 
                                                                                      

                                                                                     

            M-am gandit la Romania si la cum oriunde parchezi, chiar si in mijlocul padurii, apare cineva si-si revendica terenul. Este la Negreni un targ mare, unde vin sute de mii de oameni, din toate tarile. 10 lei locul de parcare. Pe marginea drumului sau in boscheti, platesti. Pentru ca e Romania.

Soferi si soferite

            Daca tot suntem la capitolul exemple de la francezi, mai dau motive sa fiu injurat pentru ca nu vad binele din Romania, doar raul si pentru ca ii promovez pe straini si nu pe ai mei.
            In Franta si nu numai sunt foarte multe soferite de camioane mari, autobuze, autocare, trailere, etc. Fete tinere, femei, micute, firave, frumoase. Conduc TIR-uri cu gabarit depasit. Am spus unui francez asta, intreband daca exista un motiv anume pentru care femeile au tragere la volan. Mi-a spus ca e normal, soferia e o meserie curata, nu presupune efort fizic, doar atentie si responsabilitate. Barbatii sa faca muncile grele si murdare, mi-a spus.

Exemplu frantuzesc de umanism

            Inca ceva bun si frumos vazut la francezi: au un sistem prin care ii ajuta pe cei cu probleme de integrare sa munceasca in societate. Nu, nu sa faca felicitari acasa sau sa deseneze. In marile magazine sunt angajati oameni cu probleme. Deficiente fizice. Malformatii. Probabil lipsuri si la alt nivel. La casele de marcat. La rafturi. La curatenie.
            Iata de ce am zis aici ca sunt mai aproape de Dumnezeu decat noi.

Cum sa traiesti mai bine

           Francezii au un sistem foarte bine pus la punct cand vine vorba de comfortul si siguranta cetateanului.
           Daca cineva vrea va vanda o proprietate, teren sau casa, vecinul acestuia are prioritate de cumparare. Daca vecinul nu doreste sa cumpere, poti vinde cui vrei. Pentru ca nu e corect sa aduni o viata, sa construiesti, sa investesti si pe cand sa te bucuri de ceea ce ai sa te trezesti cu niste vecini insuportabili.

Triajul gunoiului sau estetica uratului

            Ma uit cum stau francezii la coada ca sa trieze gunoiul. Da, stau la coada, cu masinile, cu rabdare, pentru ca cei care sunt la tomberoane triaza cu grija, ca nu cumva sa cada o hartie la stica. Ma gandesc de cate ori m-am luat de gat cu oamenii de la noi care au aruncat pungile cu gunoi din masina pe marginea drumului.
            In aceeasi ordine de idei, inca nu am vazut caine vagabond pe aici. In cativa ani buni.

Ce am facut de ziua Frantei

            M-am trezit cu gandul la Transalpina.
            Am alergat sa vad Turul Frantei, dar am ajuns la 2 minute dupa ce au trecut, inca li se vedeau umbrele.
            In rest... Le jour de 14 Juillet/Je reste dans mon lit douillet..., cum zice Brassens.

Educatie primara

            Eram pe malul Ronului si mancam un Kebab. Kebab Kebab, din ala facut de turci, in paine, nu prostii. Turcii astia se descurca oriunde merg, unde se aseaza deschid o kebabarie si nu mai au treaba.
            Ce vreau de fapt sa spun: langa mine erau pe terasa niste adolescenti, cu motociclete, murdari, flamanzi, mancau si ei. Nu aveau mai mult de 15-16 ani. In Franta tinerii sunt foarte artagosi, fiind rasfatati de parintii lor ultra extra cocosi nationalisti. In fine, nu asta am vrut sa spun.
            Ce vreau sa spun: baietii au mancat, au adunat frumos cosurile, iar cel mai mare dintre ei a spus: "Ba, hai sa ducem inauntru cosurile, sa-l respectam pe turc, ca-i strain." Si asa au facut. Au strans masa, au lasat curat, apoi s-au urcat pe mobre si au plecat cu galagie.
            Ce vreau sa spun: nu conteaza sa te pierzi in politeturi, daca nu ai educatia primara.

Diferente in abordarea turismului

             Sambata trecuta am urcat putin in munti si am luat o teapa frantuzeasca.
             Inca de jos am vazut puzderie de indicatoare si afise cu Grotele preistorice de la Soyons. Ma gandesc ca trebuie sa fie ceva interesant, daca au atata reclama, asa ca am urcat. Ajung la grota, o deschidere frumoasa, cu gratii, afise, pliante, 7 euro intrarea.  De la intrare se vedea putin, o incapere nu mai mare ca un garaj, cu niste manechini ce infatisau o familie, un urs, un leu. De banii astia, e imensa, zic. Am intrat, a inceput tanti sa ne vorbeasca de Neandertal, eu abia asteptam sa intram in vreun tunel prin care sa trecem spre pestera mare. Da de unde! Gaura aia era tot! Nu mai mult de 50-60 m patrati.
              Am mai scris despre cum francezii, cand au o piatra mai mare sau un copac mai stramb, le transforma toate in obiective turistice si fac o gramada de bani.
              Ma gandesc la Pestera Ursilor, la Ghetarul Scarisoara, la Meziad.

Daca ei pot si noi putem!

             Eu mi-am dorit ca cel putin o data sa traiasca  si vesticii ce traim noi si noi sa fim in locul lor. Si unii au spus ca acele zile se apropie, avand in vedere fluxul financiar si viteza de dezvoltare a Romaniei si problemele tot mai mari ale tarilor din occident.
             Ieri seara treceam din Germania in Franta si erau... 0 grade. Ningea cum ninge in miezul iernii si a tinut-o asa pana azi de dimineata. Eu eram in slapi si tricou. Am sunat acasa si mi-au spus ca sunt cam 28 de grade. Acum in Franta sunt 6 grade, in Romania vreo 26.
             Se pare ca roata incepe sa se intoarca.

             Later edit: simtind in aer prezenta lui Vladimir, m-am incalzit cu o vodka, in cinstea lui.
                                                                           

Poveste din Budapesta sau cat de puternic e Chuck Norris

             Am nimerit azi dimineata in Budapesta la ora de varf 7. Am traversat orasul in aproximativ 20 de minute. Nici un claxon, mai ca era sa adorm.
             S-a facut un pod nou peste Dunare si primaria orasului a lasat cetatenii sa aleaga numele podului. A iesit castigator numele Chuck Norris, dar se pare ca nu pot da acest nume podului cata vreme EL este in viata. Unii spun ca podul va ramanea fara nume pentru totdeauna.
             Deocamdata sunt langa Viena, ma duc sa fac o baie intr-un strand, apoi o tai spre Franta.

Nu e usor dar nici imposibil

             In ultima vreme am citit niste lamentari personale pe ici pe colo si mi-am amintit de povestea cu drobul de sare, atat de reprezentativa pentru noi, romanii, mai ales in contextul actual. Sa stam pe la garduri si pe la porti (mall-uri si baruri) si sa ne plangem ca o mana de oameni vor sa ne determine sa scoatem din noi versuri mai dramatice decat cele ale lui Cosbuc: ...Ciocoi pribeag, adus de vânt,/ De ai cu iadul legământ/ Să-ţi fim toţi câini, loveşte-n noi!/ Răbdăm poveri, răbdăm nevoi/ Şi ham de cai, şi jug de boi...
             Ma uit la mine. In trei-j-de ani de multe ori am fost cu un drob de sare deasupra capului, gata sa mi-l crape. Dar de fiecare data am gasit o solutie, fie l-am mutat, fie m-am mutat eu, fie l-au mutat altii. Daca nu era drobul de sare poate ca as fi dormit linistit la umbra cuptorului.
             In urma cu vreo 9 ani fugeam de la facultate in Spania, de acolo in Franta. Dupa doua luni de boschetariat pe Coasta de Azur am gasit de lucru. Am lucrat cateva luni insa patronul de acolo a luat o teapa mare si nu m-a putut plati integral. Am fost foarte suparat pe viata, fusesem responsabil dar nerasplatit. M-am intors acasa doar cu o parte din bani, cu un gust amar. Dupa vreo 3 ani pierdeam in Belgia o masina scumpa, dintr-o neintelegere. Eram fara bani, cu datorii la firma ce-o aveam in Romania. Am luat-o iar spre Franta, cu cativa centi in buzunar, aveam niste prieteni. Acolo m-am intalnit cu francezul la care lucrasem. Stii, imi spune el, ai niste bani la mine, vreau sa ti-i dau. Si pentru ca m-ai inteles atunci, uite, casa mea e casa ta, atat cat ai nevoie. Si stiu pe cineva care are nevoie de un om de incredere.