Oda mamei mele

             Multumita Adelinei o sa scriu cateva cuvinte despre mama.
             Tind sa cred ca mama e ceva mai mult decat un om, are ceva supranatural in ea iar in lumea ei timpul se masoara in durere, dragoste si rugaciune. Din prea multa dragoste sufera si se roaga pentru copii sa nu cunoasca aceasta suferinta.
             Tot ce a spus mama, cu simplitatea oamenilor batrani, s-a adeverit. Am ras atunci, dar au trecut anii si am ajuns la vorbele ei. Pentru ca o mama, pe langa faptul ca e iubitoare, e corecta.
             Cand eram copil recitam poezii si cantam cantece mamei. Nu stiam ce inseamna. Apoi, am ignorat-o si desconsiderat-o o vreme, convins ca n-am nevoie de ajutorul ei. N-am crezut niciodata ca ajung la jumatatea vietii poate si ca doresc sa ma pun in genunchi si sa spun Multumesc, te iubesc, mama!
              Nu cred ca oamenii au o datorie mai mare decat sa-si respecte parintii si sa-i ingrijeasca. Parintilor nostri le-a fost greu, nu au avut de ales, au muncit si au suferit, au rabdat, au asteptat. De noi depinde ce.

Fii binecuvantata, mama!

            Sunt un luptator, dar fata de mama mea am o slabiciune.
            Cand am venit in Franta anul asta, mama a insistat sa-mi pun o geaca. Stiti voi cum sunt parintii, cu fixurile lor. I-am zis ca n-am nevoie, ca aici e sudul Frantei si umblam in chiloti, dar a insistat pana i-am spus ca am pus o geaca, asa, ca sa termine cu asta. Sunt aici de o luna jumate si am luat geaca aia pe mine de fiecare data cand am iesit, din nevoie. E 3 iunie si afara sunt 10 grade. Daca n-o aveam trebuia sa-mi cumpar.
            Tot ce mi-a spus mama s-a adeverit. A prevazut totul, stie totul, are o putere extraordinara.