joi, 31 mai 2012

Ai si la ce te ajuta ca ai

           Am acasa un colt de padure cu fagi mari, inalti si grosi, pe care mi-i fura unul cate unul.
           Pentru ca cineva oricum taie lemne din padurea mea si pentru ca padurarii fac exact inversul meseriei lor, am zis ca n-ar fi rau sa tai chiar eu lemnele, sa-i scutesc pe unii de lucru. Nu se poate.
           Am facut cerere la primarie. Acolo au trebuit multe acte, titluri de proprietate, dovezi ca impozitele sunt platite, etc. Mi-au aprobat 3 metri cubi. De acolo m-au trimis la ocolul silvic, sa fac o alta cerere sa vina cineva sa-mi masoare si sa-mi faca semn pe copaci. Am asteptat vreo luna, am mai sunat, am mai mers la ocol sa le aduc aminte. Intr-un final s-a stabilit o zi  in care cica veneau, dar a trebuit sa strang toti vecinii din jurul padurii sa fie la locul faptei, pentru masuratori. Cu greu am reusit sa-i gasesc. Oamenii si-au lasat lucrul si la ora 7 dimineata au fost in padure. Am asteptat. La 11 am sunat si mi-au spus sa mai astept. La ora 1 la fel. Oamenii au inceput sa ma injure. La ora 3 dupa-masa cand am sunat iar mi-au spus ca au uitat si ca nu mai pot ajunge azi. Abia am scapat de linsare.
           Am mai asteptat vreo luna, dupa care m-am intors la primarie. A sunat primarul insusi pentru mine la ocolul silvic, de unde am primit iar un nume si-un birou. M-am dus iar cu hartiile. I-am rugat frumos sa-mi aprobe, pentru ca-mi fura padurea sub ochii mei. Din nou mi-au zis sa astept. I-am intrebat daca pana vine aprobarea, pot taia lemne din padurea mea. Au raspuns ca daca ma prind ca fac asta, imi fac dosar penal.
            Au trecut 5 luni de atunci. Inca nu am primit un raspuns. Intre timp, necunoscutii cara lemne la greu din padurea mea. Eu nu am dreptul.
          
            Nu e nici pe departe vorba de cei 3 metri cubi de lemne. Nici de lemnul in sine. E vorba ca esti obligat sa traiesti cu gandul ca ceea ce ai de fapt nu-ti apartine, ca legea e construita in asa fel incat tu sa pierzi mereu, fara drept de apel.

miercuri, 30 mai 2012

Inundatiile- razbunarea taxei pe apa de ploaie

            Curge apa pe strazi ca pe Dunare. Sta apa in case ca in piscina. Ce trebuie sa intelegem din inundatiile recente din tara? Ca taxa pe apa de ploaie e prea mica si trebuie marita.
            Nu conteaza, intre timp, candidatii la primarii impart biciclete si bani, daca cetatenii jura cu mana pe Biblie ca-i vor vota. Ca-n filmele cu prosti.

Se fura

            Daca faceti putina liniste, veti auzi cum se fura in Romania.
            Daca ridicati putin ochii din monitor, veti vedea cum se fura in Romania.
            Daca v-ati interesa unde se duc banii din taxe, impozite si fonduri, veti sti cum se fura in Romania.

marți, 29 mai 2012

Cat ne-a afectat comunismul

            In apartamentul in care m-am mutat proprietarul lasase niste carti in biblioteca. Am gasit un dictionar Larousse, din 1986.
            In 1986, sau poate chiar mai inainte, francezii aveau masina de spalat vase, masina automata de spalat haine, fripteuza electrica, centrala termica, aparat de ras electric, etc.
            Eu nu am avut asa ceva inainte de revolutie. Voi ati avut?

Gusttavo Lima bate fierul cat e cald

            Eu i-am mai spus razbunarea fratelui
            Pe Michael Telo il stiti. Ala cu ai se eu te pego. Ei bine, omul nu e singur. Gusttavo Lima a stat la panda. La urma urmei, de ce sa nu profite?

                                                                                 

luni, 28 mai 2012

Cum e mai corect?

            Sunt un tip sincer. Si recunosc ca mi-am pierdut entuziasmul de a lucra prin Europa. As vrea in Romania, dar nu pot accepta mitocania, coruptia, regimul, politica.
            Stiu ca sunt multi in situatia asta. Stiu ca e mult potential in romanii plecati. S-ar putea ca ei sa fie o parte importanta in efortul de a scoate Romania din...ce vreti voi. Asta e o paranteza.
            Sunt aproape 8 ani de cand tot plec si inca nu stiu cum e mai corect. Sa-mi doresc sa ma intorc sau sa renunt la speranta?
           
       

duminică, 27 mai 2012

Ce fac austriecii in week-end

           Costume traditionale, muzica de acordeon, bere, masini vechi si tractoare.
                                                     





         

sâmbătă, 26 mai 2012

Importanta unui termen de comparatie

            Ca sa-ti poti da cu parerea despre ceva ai nevoie de cel putin un termen de comparatie.
            Raman la domeniul auto si dau un exemplu elocvent.
            Ma gandeam sa schimb masina, mi se pare veche, plus ca avusesem o cearta in iarna cand inghetase apa din benzina si n-a mai pornit. (Am inteles mai tarziu ca nu a fost vina ei.)
            Toata ziua sunt in masinile de la firma. Un Citroen de marfa, o duba Peugeot, un Nissan Navara. In afara de jeep, cele doua sunt varza. Galagie, curent, mizerie, batai peste tot, tone de marfa, etc. Seara ma urc in masina mea. Mi se pare cea mai luxoasa masina din lume! Si parca zboara.
             Sunt unii care afirma ca  Romania e destul de curata, drumurile sunt destul de bune, sistemul e ok, e siguranta, ordine, etc. E clar ca nu au termen de comparatie.

vineri, 25 mai 2012

Dacia vs orice

            Am avut multe dacii. Voi mai tineti minte cum era cu daciile 1300, 1310? La 30-40 000 de km, set-motor nou. Adica jumate din motor aruncat si pus altul nou. Periile de la electromotor, o data la 2 luni. Carburatorul suflat in fecare zi. Pompa de benzina si de frana, o data la 3 luni. Toba de esapament, de 2 ori pe an. Caroseria, sudata, chituita, izolata, grunduita, vopsita, o data la 2 ani. Lonjeroanele intarite dupa fiecare iarna. Sa nu mai vorbim de viteza, directie, siguranta, frig iarna, ploaie in portbagaj, etc.
            Am un Peugeot 406 din 98.  Are 230 000 de km, din care aproape 90 000 facuti de mine. In afara de ulei, distributie, filtre si discuri de frana si  nu am schimbat nimic. Am vrut eu sa-i schimb telescoapele, un moft. Motorul nu stie de greu sau de distante. Sunt convins ca motorul asta mai merge cel putin inca pe atat. Desi un prieten a tras de-un Peugeot 1 000 000 de km.
          

joi, 24 mai 2012

Ciresele care inseala

            Vad stirea despre cirese si rad. De ce rad? Pentru ca nu exista un minim de cunostinta. Si ne miram ca se dau prea multe tepe in Romania.
             Pe piata au aparul ciresele, etichetate ca cirese de Romania. Cand in Romania ciresele sunt verzi, vor fi coapte peste 2-3 saptamani, daca e cald. Vanzatorii se jura ca sunt din Romania si pun 7 lei pe kil. Desi se jura, ciresele pe ciresi raman verzi.
             Ca si client, cum sa nu stii cand se coc ciresele in tara ta? Si daca nu stii, de ce te plangi ca te-au prostit la piata?
              Nu tin cu hotii, dar uneori sunt de apreciat cei care stiu profita de slabiciuni.

                                                                                 

Cum vorbesc irlandezii

            Exact ca-n filme, ati presupus bine!
            Dublin, ora 7 dimineata. Sefu catre mine:
            -Morning. Move this fucking car... Come in my fucking office to drink a fucking tea.
            Colegul nr 1:
            -Do you like this fucking country? I love it, but i hate this fucking weather!
            Colegul nr 2:
            -Take my fucking truck and come and get me from the fucking stade. Where is this fucking Robot? We are in fucking late!
            Colegul nr 3:
            -You are my fucking mate! I know how you feel, far away from your fucking family and your fucking girl-friend.
            Colegul nr 4:
            -My fucking wife had drunk all my fucking beer last night! I will fucking kill her!
            Colegul nr 5:
             -Rual!

            Unde fucking se pronunta cum se scrie.

miercuri, 23 mai 2012

La vara, sa ne-amintim de iarna

            Am uitat rapid cei 4 metri de zapada din iarna trecuta. Am uitat si de cei morti atunci. Am uitat si de batranii ce se credeau ingropati de vii.
            Am uitat noi, cei care nu prea putem face, dar au uitat ei, cei care ar trebui sa faca. Jumate din tara a fost la un pas de dezastru. A nins mult, e drept. Dar au lipsit si niste parapeti, niste copaci, niste para-vanturi. Cel putin pe langa drumurile principale, sa poata trece salvarea si pompierii.
            Doar peste cateva luni va veni din nou zapada. Nu putem sti daca mai multa sau mai putina. Si vom striga iar ca natura ne omoara, ca Dumnezeu ne-a uitat, ca suntem blestemati.
            Cum era vorba cu sania facuta vara si carul facut iarna?
           

marți, 22 mai 2012

Spitalele criminale

            Oare cati oameni trebuie sa mai moara prin spitale ca sa intelegem ca spitalele inghit bani de la stat ca sa salveze vieti, nu sa le ia?
            Si oare ce gandesc cei care afirma ca in Romania toate sunt la locul lor, cand vad ca in fiecare zi moare cel putin un copil sau un adult din cauza neglijentei si a haosului din tot ceea ce inseamna sanatate romaneasca?
          

Dreapta sau stanga?

            Aud ca un chirurg a operat un copil la mana stanga, cand acesta avea probleme la mana dreapta. Pai si copilul, nu se gandeste ca daca sta cu spatele la consultatie, iar pe masa de operatie sta cu fata in sus, dreapta e stanga si invers? Doar omul e doctor, nu instructor auto!

Enigma din livada


             Duminica am pus niste poze si o intrebare. Cum n-a stiut nimeni raspunsul, va mai dau o sansa plus un indiciu: romantic. Exact, indrazniti!
             Veti zice: ce e asa mare lucru? E mare lucru, va asigur.

                                                                           

                                                                            

luni, 21 mai 2012

Ce nu-mi place la francezi

           De la inceput afirm ca francezii sunt foarte nationalisti. Ei sunt duri, bataiosi si curajosi iar in baza acestui fapt ele sunt increzute si obraznice. Trecem peste asta, desi aceste atitudini stau la baza pozitiei lor.
           Daca nu ar fi verbul faire (a face), francezii ar vorbi prin semne. Il fait beau. Il fait nuit. Il fait froid. Il fait couler. Il fait le con. Il fait manger. Il fait reparer. Unde il fait beau s-ar traduce el face frumos, pentru e frumos (afara).        
           Francezii n-ar pronunta nici morti in engleza. Bun, e ok sa tii la limba ta. Dar sa spui pentru UB 40, UB quarante, sau pentru Robin Hood, Robin des Bois, e exagerat. La fel ca en ligne (online). La fel ca Michael Jackson pronuntat in franceza. E ca si cum noi am spune Mihai Geacsan.

duminică, 20 mai 2012

Intrebarea simpla de duminica

            Cine stie ce sunt acele cutii de sub arbori? Va invit sa raspundeti, chiar daca presupuneti. Nici eu n-am stiut, am intrebat, asa ca nu-i problema daca nu nimeriti.



                                                                                

sâmbătă, 19 mai 2012

Ms Bean forever sau ce sa nu faci in aeroport

            Cat de Bean trebuie sa fii ca sa faci asa ceva cand te plictisesti? Si ce curaj are cand pune arma jos!

                                                                                       

vineri, 18 mai 2012

Atentie la capuse!

           Pentru ca a aparut taxa de capusa. Adica in cazul muscaturilor de capuse se plateste o taxa la spital, daca vrei ingrijiri si tratament. 30 de ron. Pai voi ce credeti, ca statul are chef de plimbarile voastre in natura sau in parcuri? Ati iesit, nu aveti costum de protectie, platiti!

Jurnalisti de duminica

            Sau acei jurnalisti care si-ar vinde mama ca sa le apara numele undeva. Sau acei jurnalisti care nu mai stau de vorba cu tine pentru ca au avut curajul sa scrie ca magazinul din coltul blocului a furat o pensionara cu 50 de bani iar acum proprietarul ii alearga dupa blocurile din cartier.
            Provenienta speciei: parinti marcati de pathosul Simonei sau al altora se imprumuta in banci ca sa-si bage copiii la jurnalism. Dupa cativa ani, iese el, jurnalistul, gata de lupta. Baga CV-uri, merge la interviuri. Dar nu accepta orice post, ca e inteligent, integru si in baza caracterului sau va face revolutie printre jurnalisti. Dupa o vreme intelege ca e mare concurenta si mama are rate de platit. Si accepta sa scrie. Ce? Nu conteaza. Cum?
 Nu conteaza. Cand? Nu conteaza. Pe cati bani? Nu conteaza.
          

joi, 17 mai 2012

Problemele educatiei

            Dupa cum am mai zis in repetate randuri, unul dintre fronturile pe care trebuie sa tragem tare e cel al educatiei. E simplu si logic. Ca o meserie. La fel cum vrei sa construiesti o casa buna. E necesar sa te pricepi sau daca nu, sa aduci pe cineva care se pricepe.
            Educatia incepe din pruncie. Exista deja doua probleme. Invatamantul e varza, legea permisiva, examenele prea ieftine. Daca e sa credem in proverbe, pestele de la cap se-mpute. Totul pleaca de la ministere si ministri. Pana acum i-am avut, acum nu-i mai avem. (Problema asta cu lipsa unui ministru competent mi se pare constructiva, la urma urmei.) A doua problema tot de sus pleaca. Majoritatea parintilor sunt epuizati de lupta pentru o paine sau un caiet si nu mai au energie sa-si educe copiii. E si o razbunare la nivel de subconstient: daca tot trag ca boul sa-mi tin copilul la scoala, atunci sa-l invete cei pe care-i platesc.

Repet: Bear Grylls n-a murit!

            De cand am scris despre idolul lui Bear contopit cu natura, in fiecare zi gasesc la cautari din Google „Bear Grylls dead”, „a murit Bear Grylls”, Grylls a murit”, etc.
            De unde asta?
            Si de cateva zile mai apare consecvent „raul prost”. Care dintre voi m-a sabotat?

miercuri, 16 mai 2012

Pareri emise din fotoliu - aviz tuturor emigrantilor

            Urmatoarele cuvinte sunt strict in apararea mea si a celor ca mine, consecinta a instinctului de autoaparare. Pentru ca sunt emigrant temporar.
            De ce emigram? De foame si lacomie. De lene. Din cauza lasitatii. Pentru ca suntem ratati. Pentru ca suntem cocalari. Pentru ca avem fumuri in cap. Pentru ca suntem figuranti. Pentru ca vrem sa stricam imaginea tarii. Vezi aici SURSA.http://konkursman.com/2012/05/15/scrisoare-catre-emigranti-plecati-d-acasa-plecati-cu-pluta-etc/

            Fara rautati, ca sa ai astfel de judecati trebuie sa ai cel putin un gard inalt dupa care sa te ascunzi ca sa nu vezi mizeriile.
            Si inca ceva. Daca nu erau emigrantii, poate si in ziua de azi romanii ar fi baut doar sifon sau Brifcor, iar strainii n-ar fi stiut decat Ceausescu si Dracula.

            Aviz special Rudolph Aspirant.

Raul Rual si Yurek, zis Robotul

           Undeva in Google apare asta:
           Blog | Raul Rual Rurual wtf
chilaxing.com/social_blog_details.php?... - Traducerea acestei pagini
Wtf kind of name is Raul Rual whatever... this is the second time I have heard this name. Wtf kind of mother would name their child raul rual rurual. I fucking give ...

           So, take it easy. Stiu/sper ca nu e despre mine, dar am mai fost intrebat de unde vine Raul Rual. In Dublin am avut un prieten polonez. Un tip super, de vreo 50 de ani, vopsit blond, corp atletic, macho, care avea o tija metalica in picior ce scartaia la fiecare pas. Colegii ii spuneau Robot. Yurek nu vorbea engleza. Tot colegii irlandezi il trimiteau la magazin cu un foaie pe care, chipurile, era lista de cumparaturi. De fapt pe foaie erau scrise tot felul de propuneri indecente si de porcarii, pentru ca in magazin vindeau doua tipe dragute. Si ma suna din magazin sa-l ajut: „Rual!!!” Nu putea zice Raul. Oricat am incercat.
           In onoarea Robotului si a prieteniei lui, sa fie Raul Rual.

marți, 15 mai 2012

Raspundeti rapid

            Raspundeti rapid: cati prim-ministri a avut Romania in ultimii 10 ani?
            Nu puteti, nu-i asa? Inseamna ca e o problema, daca nu mai putem tine socoteala celor care au condus Romania. Sa nu mai vorbim despre incercarea de a ne aminti faptele lor.
          

luni, 14 mai 2012

Cat de mult conteaza o reclama buna?

           Ciocolata cu rom ROM e de mult timp pe rafturile din Romania. Apoi, cand s-a dat drumul la dulciuri peste granite, ambalajul lucios si colorat a invins traditionalul. Africana, Kandia, etc. ROM a murit o vreme. Pana cand cineva a inteles ca ambalajul si publicitatea e mai presus de orice. S-a facut o reclama super, reprezentativa, cu o romanca veritabila si un roman autentic, un ambalaj elegant, gramaje diferite, oferte.
            In trecut ignoram ciocolata cu rom, acum o aduc cu baxul si o impart prin Europa ca produs autentic romanesc.

                                                                               

duminică, 13 mai 2012

Romania sau nu?

            Ma smiorcaiam cuiva din tara ca m-am saturat de strainatate si m-as intoarce in Romania. Drept raspuns mi-a trimis un mail de incurajare, cu urmatoarele fotografii:




            Si m-a incurajat. Sa ma intorc in Romania si sa nu ratez cumva epoca asta, pentru ca asa ceva se vede doar o data la 1000 de ani. Adica acum 1000 de ani si in ziua de azi.

Rosia Montana la Romania, te iubesc

           Azi, la Romania, te iubesc puteti vedea un reportaj bun despre mai multe feluri de aur ce se gasesc la Rosia Montana. Despre cum unii sfideaza orice lege in goana lor dupa bani facuti usor si rapid. Despre egoism si lacomie. Despre case facute din carton cu 4 caramizi in loc de fundatie. La fel se intampla si la constructia autostrazilor, a parcarilor, etc. Oameni bine informati se pun in fata infrastructurii si cer bani multi pentru a da o sansa la mai bine urmasilor lor.
           Daca acele case de la Rosia Montana sunt construite ilegal, ar trebui daramate pe loc, fara somatie, fara explicatii. Doar ca sa inteleaga speculantii ca nu tot ce zboara se mananca si ca banii se fac prin munca.

sâmbătă, 12 mai 2012

2xCristian: Leana si Gog - judecati emise dupa razboi

            Cum era de asteptat, e plin netul de comentarii despre finala Romanii au talent.
            Multi isi dau cu parerea, putini stiu ce vorbesc. Sa spui ca nu e greu sa rezolvi cubul rubic, ca e vorba doar de putina munca, e o rautate motivata de invidie. Sa spui ca Gog face trucuri ieftine si ca toti le stiu e o prostie. Sunt curios cati dintre cei care isi dau astfel cu parerea au doborat vreun record mondial. Sau pot nimeri o furculita din sertar legati la ochi.
             Cristian Leana e genial. Un tip destept de simplu.
             Andi Moisescu a spus un adevar mare, dupa numarul lui Leana: asa sunt tratati cei care isi folosesc creierul in Romania.

Luat prin surprindere sau nepregatit de-acasa

            Ce bine e sa stii ca tara ta va fi condusa de niste anchetati... In loc sa detina in portofolii fapte bune, exemple concrete, care sa le justifice prezenta in ministere, care sa-i recomande, unii detin dosare.
            Cat s-a zbatut Ponta sa ajunga la putere, fara sa inteleaga ca are nevoie si de ministri. E ca si cum ai vrea neaparat sa traversezi lacul Vidraru dar tu habar nu ai sa inoti.

vineri, 11 mai 2012

Ce-a fost si ce-a ramas

           Cand eram eu copil, invatam la scoala, nu mai stiu, clasele primare, despre economia tarii. Cum era Romania in top la productia de carbune, de trestie de zahar, de grau, porumb, metalifere, locul 2, 3, nu stiu cat la suta din productia europeana, etc.
           Nu am avut ocazia sa vad manualele actuale, asa ca ma intreb despre ce invata copiii in ziua de azi. Ca nu-i poti minti inca de la varsta asta.

joi, 10 mai 2012

Afacere de 1 leu

           Toti ar vinde ceva. Daca se poate, cat mai scump.
           E greu sa vinzi ceva scump. Pentru ca sunt sanse putine ca cineva sa aibe bani multi. De dat. Dar 1 leu are oricine. Si nu mai conteaza calitatea, ci cantitatea.
           Ai un produs si-l vinzi cu 1 leu. Te-ai imbogatit. Daca il vinzi la un milion de oameni. In fiecare zi.
     

Lipsa fricii

            De unde apatia, sau de ce nu, nesimtirea intalnita peste tot in Romania, in institutii, pe strada, in magazine, etc.? Din lipsa fricii. Iar lipsa fricii apare din lipsa ordinii.
            Cand vezi cum mucosii care habar nu au in ce directie e vestul te repezesc si prin simplul fapt ca ocupa o functie inventata si pastrata din anii 60 te intrebi ce anume le indreptateste atitudinea. Pai nu se tem. Nu se tem pentru ca stiu ca legea e relativa. Nu se tem pentru ca au ei un var care-l cunoaste pe seful de post. Nu se tem pentru ca exista exemple de fapte rele nepedepsite.
             Lipsa fricii genereaza dezordinea. Si da nastere la mitocani.

miercuri, 9 mai 2012

De ce s-a inventat Facebook?

            Pentru ca nu s-a putut calcula nivelul de inteligenta, s-a inventat Facebook.
            Pentru ca nu se stia cine e cea mai frumoasa, s-a inventat Facebook.
            Pentru ca nu se stia data casatoriei si a mortii, s-a inventat Facebook.
            Pentru ca nu se putea masura dragostea.
            Pentru ca nu se stia ca unii au lant de aur.
            Pentru ca miile de minute in retelele de telefonie mobila nu mai ajungeau.
            Pentru ca nu stiai ce inseamna numele tau.
            Pentru ca poti fugi, dar nu te poti ascunde.

            Pentru ca... Facebook.

marți, 8 mai 2012

Da presedintele, unde e presedintele?

           Dupa cum ziceam, in Romania s-au reinventat multe. Inclusiv pozitia presedintelui. La ce bun sa fii presedinte intr-un stat ca Romania? Nu te asculta nimeni, nu-ti cere nimeni parerea, te injura toti, incet devii apatic si indiferent si ti-e groaza pana si sa iei un costum pe tine si sa mai tii 2-3 discursuri. Asa, sa nu uite lumea cum te cheama.
           Nu e presedintele tare-n stat? Nu ar trebui presedintele sa mai controleze din cand in cand ce se intampla in tara lui? Eu sa fi fost presedinte si sa aflu ca unii umbla cu motiunea, i-as fi adus de urechi in birou: „Mai mucosilor, vreti la putere? Da ce stiti voi sa faceti? Ce aduceti voi nou si eficient pentru tara mea? Ia mars la treaba, daca nu, catrafusele si-acasa cu voi!” „Pai sa vezi, ca legea, ca votantii...” ”Ce lege? Ia respectati voi legea primara, si apoi mai vorbim!”

Aparat de masurat omul

             Cel mai bun aparat de masurat valoarea/importanta/notorietatea unui om era bunica. Daca bunica il cunostea, atunci omul acela era intr-adevar cineva. Pentru ca bunica nu avea nici radio, nici televizor, nici vecini cu radio sau cu tv, nu iesea niciodata in sat la barfe, nu iesea niciodata din sat.
             Spre exemplu, stia cine e Bruce Lee. N-am aflat niciodata de unde. Despre Chuck Norris, S. Seagal, Bear Grylls nu stia nimic. Asta inseamna diferenta de valoare. Ii stia pe Ceausescu si pe Iliescu. De acolo a pierdut firul.
              Ce n-as da sa mai traiasca, sa o intreb de Ponta, de Crinu, de Basescu, de Zavo, de multi altii.

luni, 7 mai 2012

Unde e necesara schimbarea?

             De ce se fac schimbari in politica, din moment ce politica romaneasca o duce bine? De ce nu se fac schimbari pe teren?
             Daca politica/politicienii n-ar duce-o bine, si-ar face fiecare treaba. Ca la orice job. Aspiri la o functie buna, implicit la bani mai multi? Baga meserie, frate! Din moment ce dormi si te doare undeva de jobul tau, inseamna ca ai indeajuns. Sa nu mai vorbim de banii cheltuiti pe diverse alegeri si motiuni.
             Pe teren insa, sunt lipsuri mari. E nevoie de schimbari. Nu exista sisteme eficiente, nu exista oportunitati, nu exista civilizatie, siguranta, educatie, randament. Exista haos, nervi, cheltuieli, pericol.
             Logic, unde e necesara schimbarea? De 20 si ceva de ani am asistat la schimbari incat nici nu le mai tine nimeni socoteala. Schimbari politice. Pe frontul unde se duce adevaratul razboi e la fel/mai rau ca acum 20 de ani.

duminică, 6 mai 2012

Cine alege pe cine?

            De cand lumea si pamantul poporul si-a ales conducatorii. Pentru ca un popor e majoritar, oamenii sunt cei care mentin un stat pe linia de plutire, prin munca si contributii.
            Pana la Romania contemporana. Pentru ca in Romania de azi conducatorii/politicienii aleg poporul. Cine e de acord cu ei, poate sa ramana, cine nu, sa plece. Ai lor au drepturi, implicit sanse, ceilalti nu. Si ce daca esti destept? Ce daca ai potential? Ce daca ai inventat un sistem eficient? Nu esti cu noi, noi avem poporul nostru, iesi. Poporul roman nu exista. Exista doar cei carora le-a venit randul la putere si ai lor simpatizanti/votanti.
            De fapt, in Romania contemporana s-au reinventat multe.

sâmbătă, 5 mai 2012

Domnule Ponta

           Domnule Ponta, ati reusit ce v-ati propus. Insistentele dvs de ani de zile au dat rezultate, pentru ca ati stiut profita de o lehamite generala.
           Acum e momentul sa demonstrati ca n-a fost doar o ambitie personala. Demonstrati-ne ca detineti idei bune, ca aveti solutii, ca sunteti competenti sa rezolvati cel putin o parte din probleme. Demonstrati-ne ca stagnarea Romaniei s-a datorat unor functii alocate gresit. Demonstrati-ne ca a meritat sacrificiul dat de instabilitatea politica. Ca sunteti altfel decat cei care au promis si n-au facut.
           Nu mentineti prea mult povestea ca Boc si Ungureanu au distrus tot si nu mai aveti pe ce construi. Ne-am saturat sa fim dezamagiti.

Cum se pedepseste o semi-crima in Romania

            Ma refer la cazul pacientului care a cazut de pe targa si a murit, in spitalul de la Sibiu. Caz care se repeta de ani buni in spitalele din Romania. Spun semi-crima doar ca sa nu fiu dur, probabil s-ar fi putut tine si omul putin mai bine de targa.
             Cum se pedepseste o astfel de neglijenta? Pai, doctorul s-a ales cu o reducere a salariului pe o perioada de trei luni. Saracul! In mod cert va cere mai multi bani de la pacienti, sa umple gaura. Asistentele au fost mustrate in scris. Wow! Brancardierul a fost mutat la alta sectie. Probabil unde nu sunt scari sau unde targile au centuri.
             Cate cazuri cunoasteti in care oamenii merg la spital sa se faca bine si se intorc adusi de altii, cu mainile pe piept?

vineri, 4 mai 2012

Despre romanii tai, ai mei, ai nostri...

          Pentru ca am impresia ca unele lucruri nu sunt clare sau sunt gresit intelese, raman in zona consecintelor faptelor unor romani prin strainatate.
          Nu generalizez. N-am zis niciodata toti, am zis unii. Despre cei care acuza, despre cei acuzati. N-am zis niciodata ca asta e singurul criteriu dupa care suntem judecati. Am zis ca parerile celor care acuza conteaza.
          Cred ca cei care aplica vorba cu padurea si uscaturile sau spun ca repercusiunile unor fapte nu sunt chiar atat de grave nu stiu ce inseamna Europa. Nu stiu cum africanii, arabii, asiaticii, balcanicii invadeaza Europa si cum paharul incet-incet se umple. Si cum prima data vor pleca cei cu mai multe antecedente. Si cum se poarta polonezii si tunisienii si ungurii ca sa-si castige un loc sigur.
           Apoi, spuneti ca si altii fac. Si ce daca fac? Sa facem si noi? Suntem teroristi, suntem tigani, suntem subnutriti?
           Deja sunt prea multi si incet incep sa ne reprezinte. Indiferent daca voi acceptati asta sau nu.
           Asa, sa inteleaga toata lumea, romanii la care ma refer eu fura, scuipa, arunca mizerii pe jos, mananca pe strada, nu trag apa in toalete, parcheaza aiurea, se pisa pe spatii verzi, striga pe strada, isi bat joc de oameni, cersesc, urla, asculta manele la maxim, fura din nou.
           Cata vreme vor exista, vor exista si cei care ii includ intr-un popor.

joi, 3 mai 2012

Inevitabilul lant de consecinte

           Conduceam prin Austria spre Germania si ascultam radio. Nu stiu bine nemteste dar am inteles ca trei romani au jefuit un magazin de bijuterii la Viena.
           M-am gandit cati dintre cei din jurul meu, din trafic, asculta acelasi post de radio si cati ma injura pe mine, ca roman. Nu-i acuz pentru ca ar fi vrut sa ma bage in parapet. As face la fel. Ii acuz pe cei care ma obliga sa le suport consecintele. Ei numara banii si eu incasez injuraturi.

miercuri, 2 mai 2012

Stiati?

             Stiati ca in Austria nu e voie sa conduci cu sandale? Sau ma rog, cu incaltaminte deschisa in spate? Eu de 10 ani de cand tranzitez Austria n-am stiut, oricum eu vara conduc descult. M-a vazut ieri un austriac coborand din masina in slapi si s-a prins de cap. Am crezut prima data ca si-a recunoscut slapii, ca-i primisem de la cineva. Nu i-am zis ca in Romania e bine sa conduci ori descult, ori in cizme de cauciuc.

Reteta tort romanesc

           Se iau cativa afaceristi de succes si se fierb la foc mic pana cand recunosc relatiile si implicarile pe care le au in politica. Se iau doua kile de acte si se cern usor pana se aleg neregulile. Se adauga doi-trei martori afectati, doua-trei anchete si se baga la cuptor. Se repeta reteta pana cand obtinem cateva straturi asemanatoare, pe care le suprapunem. Se unge tortul cu semnaturile poporului si e gata de oferit Comisiei Europene.
           Bine, stiu ca e complicat, din moment ce bucatarii Romaniei sunt prinsi in showbizz.

marți, 1 mai 2012

Statul cetatenilor

            Tatal prietenilor mei din Austria s-a apucat sa scoata buruienile din curte si de pe langa casa. Roman harnic. Cand a ajuns la parcarea de langa casa, au sarit vecinii ca arsi: Haaaalt! Was ist das? Omul s-o ia prin padure spre frontiera, nu alta. Acolo apartine statului, zic oamenii. E terenul lor, buruienile lor, datoria lor sa curete. Lasa ca sunam noi, ca au cam intarziat anul asta! 


                                                                                    

De 1 Mai, se da arama pe fata

            Dupa modelul unor vaci care dau lapte mai mult daca asculta muzica simfonica, gratarele prajite de 1 Mai au alt gust daca se prajesc pe acorduri de manele. Si nu cred ca poate fi ceva mai rau pentru un pasionat decat sa nimereasca langa unul care are boxe mai mari si mai tari ca si ale lui. S-a dus naibii sarbatoarea!
            Inainte de Facebook, 1 Mai era fara rost. Acum scopul e clar, iar maine se vor numara like-urile. Si intrebarea „cum te-ai distrat?” va fi inlocuita de „cate like-uri ai avut?”

Dreptul la 1 Mai

            Ce cauta romanii care nu lucreaza la gratare? Ca 1 mai e sarbatoarea muncii.
            E interesanta ipocrizia asta romaneasca. Nu avem locuri de munca, nu mai primim nici macar somaj, nu avem bani, nu ajung salariile pentru facturi, etc. Ziceam mai demult despre romanii care stau si sparg seminte rezemand gardurile. Unii mi-au sarit in cap, zicand ca ar lucra, dar nu au unde. Pun pariu ca azi isi vor rupe falcile in costite de porc.
             Da romanului motiv sa bea si sa manance, sa vezi cum uita de toate crizele din lume.