Am fost sambata seara la un concert sustinut de Poum Tchack intr-o sala polivalenta dintr-un sat, cu ocazia unei serbari culturale. Poum Tchack e o trupa destul de cunoscuta in Franta, canta un amestec de jazz, country si rock. Scena plina, instrumente, lumini, fum, insa pentru ca era tarziu, ora 23, in sala nu s-au adunat mai mult de 50 de persoane, Chiar am numarat, vreo 50, dintre care vreo 10 pensionari dormeau. Totul anunta un spectacol ratat, efectiv nu aveau pentru cine sa cante. Dar...
Dar si-au acordat instrumentele cam o juma de ora, au setat sunetul, luminile si au cantat o ora si jumatate cu pasiune, ca pentru un stadion intreg. N-am vazut niciodata un asemenea spectacol, se simteau atat de bine pe scena, interactionau cu cei 15 oameni din fata scenei, transpirau, cantau, schimbau instrumente, a fost extraordinar. Spectacolul a fost gratuit. Se pare ca pasiunea nu face casa buna cu interesul.
Cele mai frumoase lucruri se fac cu suflet! :)
RăspundețiȘtergereAmin!
Ștergereai timp de concerte, huh?
RăspundețiȘtergereCred ca era printre cei 10 :)))
ȘtergereCuvanta
@Rata: De mult nu m-am m-ai pus in pat dupa 12 noaptea. A fost greu!
ȘtergereNu am timp, foarte putin. Stii tu cum e...
@Cuvanta: sa stii ca am vrut sa plec la inceput, dar au inceput sa cante si am ramas...
ȘtergerePasiune, seriozitate, caracter, respect pentru public...
RăspundețiȘtergerePlus muzica...
ȘtergereEi au venit acolo cu o misiune: sa cante. Si au cantat! Frumos.
RăspundețiȘtergereDin cate am inteles, au venit de la Nantes, din celalalt colt de Franta.
ȘtergerePai ar fi fost mult mai nasol sa se scoale sa plece. Din vreo 3 motive care-mi vin in cap acum. Unul, sa fii artist si sa te scoli sa pleci ca nu prea ai public este sa-ti admiti infrangerea. Si cum ai totusi ego de artist, nu-ti pica bine. A doua este ca ar fi trebuit sa anunte. Ei, altii. S-ar fi scris macar cateva statusuri de FB si articolas in ziarul local. Mai bine sa zica "sala aproape goala, dar cantat cu patos" decat "s-au sculat si au plecat ca n-aveau public". A treia, imi place sa cred ca e vorba si de deontologia de muzician. Aia in care un concert nu se opreste nici daca arde sala sau scufunda vaporul. Ca orchestra de pe Titanic (faza aia din film a fost pe bune, au cantat aia pana s-au scufundat, pe bune). Ce e drept e deontologie de orchestra, dar multi alti muzicieni o preiau. Asa ca as zice ca pe langa pasiune (care nu neg ca e) e si o problema de imagine si PR. Ca in orice treaba.
RăspundețiȘtergereDar cred ca inteleg unde bati. Si eu ma intreb ce s-a intamplat cu pasiunea, pofta de viata si entuziasmul altora. Ca de deontologie ma intreb de taaaare mult.
Pai daca te intrebi in legatura cu unde e pasiunea celor care apartin centrului sau vestului UE, aia au invatat mai de mult sa si-o planifice pt weekend si vacante...e si ochestie care tine de Reformatie si ce a venit dupa ea, intr-o oarecare masura, dupa parerea mea, in plus fata de temperamentul specific mai cald sau mai rece al culturii specifice, plus totodata al unei discipline mai standard militarizate si birocratizate mai complex ceva mai devreme decat in estul UE, plus centrul UE s-a mai fript in legatura cu pasiunile si in prima 1/2 a sec 20, si le-a relegat mai mult asa pt timpul liber plus oarecum scolarizat mai disciplinat, asa gen actiuni pionieresti si voluntare, etc. desigur ca artistilor desemnati ca atare li s-a ingaduit prin definitie o libertate mai mare de expresie pasionala si in timpul zilelor de lucru obisnuite ale saptamanii, desi totusi exista inca dezbatere in legatura cu granita dintre deontologic si non-deontologic, plus daca intr-adevar e sau nu important ca arta sa trezeasca oamenii din motaiala sau sa ii relaxeze, in afara de ca trebuie sa fie cu tendinta, (pt ca asta ultima au castigat-o comunistii in anii 70, si nu cred ca mai e drum de intoarcere de la aceasta ultima masura de standardizare propusa pt arta, desigur cu mici exceptii de rigoare)
Ștergereintr-o oarecare masura e si asta una din consecintele unei educatii mai riguroase, desi pe la limite poate chiar fi evaluata drept posibila consecinta neplacuta si posibil problematica deontologic...de aia eu,de ex, care am un fix cu etica, evit cat pot sa imi asum vreodata vreo raspundere pedagogica, in afara de poate daca sunt ff presat si ma simt ff obligat de vreo situatie sa fiu pedagog fata de mine insumi, (ca fata de altii e exclus, cel putin momentan; ca sa acopar si posibilitatea infima ca eu sa devin vresodata tutorele cuiva), sa imi zic si eu chestiile alea pe care trebuie sa le zica preotii dar pe care ei nu le fac, mentionand totodata in acelasi timp caeu personal nu am nici o pregatire sau calificare de lucrator bisericesc si nici nu urmaresc vreuna...chiar azi ma gandeam, datorita unui articol de pe blogul lui Cronicariu, ce greu e sa fii Papa plus sa nici nu te inteleaga mai nimeni, plus, mai rau, sa isi formuleze impresii si asteptari nerealiste despre jobul tau.
Ștergererealitatea e ca iar am fost propus spre avansare ierarhica si acum nu ma mai framant cum sa evit acest lucru, ca,zau, am incercat cat am putut si am stiut, insa se pare ca nu m-au ajutat niste factori inevitabili legati de inclinatia mea pt imbracaminte mai sobra si faptul ca am un timbru vocal mai jos, plus tind sa fiu natural modest din fire, plus hazardul ca efectiv nu-mi dau seama cum s-a nimerit sa fiu totusi unul din angajatii relativ mai inalti, (zau, la asta uite ca nu m-am gandit cand m-am mutat mai la sud de Norvegia plus oricum nu stiam ca abia azi a scris pe CNN despre cine e de obicei ales sa fie sef, daca e totusi o alegere cat de cat libera), si acum ma framant doar cum oare imi voi pute indeplini atributiile de sef fara ca sa introduc absolut nici un element educativ in aceasta activitate...mai trebuie sa studiez, sa vad cum ma voi descurca...
ȘtergereNu, eu ma intrebam de entuziasmul de week-end Estic. Nu occidental.
ȘtergereImi place cum punctezi diferenta.
Ștergereas dori un schimb de link cu acest blog. v-am adaugat in blogroll
RăspundețiȘtergereDaca te ajuta, pun.
Ștergere