Pentru ca viata ne impune sa fim vicleni, ca sa rezistam si sa nu ramanem in urma, am ajuns sa nu mai putem controla asta. A devenit un obicei, un stil de a actiona.
Daca uneori Dumnezeu nu ne asculta, e pentru ca suntem vicleni cu El. El e corect, noi nu. El isi tine promisiunile, noi nu. El isi face datoria, noi nu. Si El stie asta. De aceea nu merge intotdeauna relatia noastra cu El. De regula, ne aducem aminte de Dumnezeu in situatii in care ne recunostem incapabilitatea. In cazul in care toate merg cum vrem... "...stii, acum sunt ok, dar te caut eu cand mai am nevoie...". Nu merge asa. Adica merge, dar s-ar putea ca intr-o zi sa ne trezim singuri.
Ah, te-as contrazice putin. Dumnezeu este mereu acolo. Noi suntem cei care ne indepartam/ne apropiem. Apoi vine un moment cand ti-e bine si esti atat de recunoscator incat adormi cu Dumnezeu in gand, multumind pentru tot. Pentru ca e ca un switch cu 'te rog ajuta-ma/multumesc pentru tot ce-mi dai'.
RăspundețiȘtergereLa mine asa functioneaza.
IDEM Cleo :)aici:"Noi suntem cei care ne indepartam/ne apropiem" :)
RăspundețiȘtergereEu m-as exprima asa: dupa cum ai spus si tu, am ajuns ca modul de a fi vicleni sa fie principalul mod de a interactiona si cu Dumnezeu. Iar lui Dumnezeu trebuie sa-i ceri pe fata, deschis, nu trebuie sa umbli cu cioara vopsita. Sunt convins ca Dumnezeu ne da de oricate ori cerem si nu este gelos sau razbunator, El este mai presus de asemenea caracteristici pur umane. Dar noi suntem cei care vorbim pe o alta limba cu El.
RăspundețiȘtergereNiciodata nu vom fi singuri. Fiindca El nu te abandoneaza. Esti copilul Lui, oricat ai gresi :)
RăspundețiȘtergere@cleo: daca faci asa, atunci te felicit. e atitudinea buna. atat timp cat nu devine un obicei cotidian. Dumnezeu da, dar asteapta in schimb devotament
RăspundețiȘtergere@C.L.M.: depinde ce raport e intre apropiere si indepartare, depinde cand te apropii
RăspundețiȘtergere@Mircea V: asa e. si cand nu te intelegi cu Dumnezeu, esti cam in intuneric...
RăspundețiȘtergere@Bia: corect, dar asta nu-ti da dreptul sa gresesti consecvent...
RăspundețiȘtergereE foarte corecta observatia ta dar comentariul lui Cleo este foarte exact.Nu cred ca Dumnezeu de abandoneaza niciodata.E langa noi, e in noi, in fiecare dintre noi, cum ar putea sa nu ne mai tina de mana?
RăspundețiȘtergereRaul, cred ca stii pilda cu Dumnezeu care ne poarta pe brate cand ne este cel mai greu, iar noi, su sufletele noastre de victime permenante, credem ca tocmai atunci ne-a abandonat.
RăspundețiȘtergere@All: Dumnezeu isi respecta promisiunile. dar asta nu inseamna ca noi putem profita linistiti de loialitatea lui. sa ma scuzati, va rog, dar nu prea cred ca ii facem pe plac...
RăspundețiȘtergere