Haos. Cauze

          In cateva discutii mai vechi unii au criticat faptul ca ne comparam si luam exemple de la altii. Totul a inceput dupa revolutie, cand s-a deschis "cusca". Spuneti-mi voi ce aveam noi acum 20 de ani. Supermarket-urile, internet-cafe-urile, masinile, moda, etc, etc, toate le-am "importat". De la altii care le aveau deja.
          Dar... romanul roman ramane. Romanul vrea tot. Ca e bun, ca e pierdere de timp. Nu avem calitatea de a fi selectivi. Traim in extreme. Ori nu avem deloc, ori vrem tot odata. Ca un copil care-si termina ciocolata toata intr-o zi. Pentru ca nu a avut. Si vrea.
          In loc sa fi pastrat ce aveam bun si sa construim pe fundatie, apoi sa completam de la altii ce ne lipseste, am lasat tot si ne-am napustit spre haos.

Hai sa dam mana cu mana

          Eu m-am gandit azi cand am cantat sau ascultat ultima oara "Hora unirii", "Ciocarlia", Treceti batalioane", imnul revolutiei, etc, etc. Stiu, o sa radeti. O sa spuneti ca am evoluat, ca daca nu e 3D, nu e interesant. Ca nu trebuie sa ne blocam in trecut. Ca alea au fost, acum e Lady Gaga, sau Pepe, sau alti romani cu talent.

         Nu ma refer la clisee. E vorba de niste valori. Valori puternice si reale, dar, din pacate, perimate. Care ne-ar putea ajuta sa ne reconsideram pozitia. Ne-ar motiva poate. Incercati.

Minunile exista

           Am citit azi pe Yahoo France un banner: "Eu nu cred in semne astrologice. am inceput sa gandesc corect. asta e specific capricornilor."
           Cum de regula duminica ma uit mai mult in sus, ma intrebam de dimineata (duminica e singura zi in care pot dormi mai mult, dar azi dimineata la ora 5 am primit 2 mesaje de la Orange, apoi la 5:30 inca 2,  asa ca m-am trezit, chiar mai repede decat in timpul saptamanii), deci ma intrebam eu/noi in ce credem.
           Cineva  spunea ca noi nu mai avem in ce crede, ca in ziua de azi nu se mai intampla minuni, ca mai demult. Minunile sunt consecinte ale gandirii. Si cum gandim in sens invers, si minunile se intampla in sens invers.
           Totusi, minunile exista. Pentru mine, nu e minune mai mare dacat aceea ca vad, ca aud, ca vorbesc, ca pot umbla, ca gandesc, ca simt. In vremurile de azi, acestea sunt minuni.

Din Romania

           Am gasit secretul teleportarii. Printr-o oala.
           Mi-a pus mama de-acasa, intr-o oala, carnati, jumeri si carne de porc roman. Bine aranjate in untura, ca "asa sta". Si niste branza de burduf. Si zacusca. Unii iau avionul sa ajunga rapid in Romania. Eu ma bag in oala.
           Si sincer, am mancat in multe tari. Cica bucataria frantuzeasca e cea mai buna. Da' de unde! Nimic nu se compara cu mancarea traditionala de la noi.
           Din oala asta nu mananc numai in cazuri exceptionale. Sa ma tina.

Ce e criza?

           Nu stiu politica, nici nu sunt analist financiar. Doar ma uit in jur si trag niste concluzii simple.
           Situatia asta de criza e doar o imensa strategie de manipulare in masa. E o situatie mentinuta si intretinuta, pentru ca cineva isi umple bine buzunarele in tot acest timp. Si acest cineva e atat de amplu, incat e aproape imposibil sa-i dai de capat.
           Cica statul e in criza. Cine poate crede ca un popor rupt de foame e capabil sa scoata un stat din criza? E ca si cum ai cere unui copil de 5 ani sa te duca cu masina, pentru ca tu ai chef sa bei.

Un efort necesar

            Oamenii nu se schimba atunci cand le place asa cum sunt. Eu sunt de parere (o parere logica) ca daca ceva nu merge bine, trebuie schimbat. Daca nu schimbi, inseamna ca-ti place situatia.
            Atata vreme cat credeti si sustineti, indirect, prin indiferenta, ca e bine, sau cel putin ca nu e atat de rau, situatia actuala (pe care nu o consider prea buna) nu se va schimba. Actiunile sunt consecintele dorintelor.
            Nu va mai amagiti ca va fi bine candva. Noi nu suntem evrei. Incepeti sa lucrati la schimbare si rezultatele vor fi evidente.

Rigolo (funny)

           Francezii astia sunt tare amuzanti, cu limba si expresiile lor. Ei spun, pentru "a cadea", "se casser la gueule". Asta tradus ad-literam inseamna "a-si rupe/sparge gura". Deci, cand cineva cade sau se loveste, ei spun "il s'est casse la gueule" (si-a spart/rupt gura)
           Azi, unul din muncitorii de care raspund, a cazut. Nu stiu cum, incarca marfa in camion si a cazut. In astfel de situatii, daca nu chemi salvarea, te faci vinovat. Asa ca am sunat la salvare. Dar m-am gandit, cum sa spun eu la ambulanta ca asta si-a rupt gura? Mi s-a parut exagerat. Asa ca am spus (in franceza, bineinteles): "buna..., am un muncitor care... il est tombe (in varianta corecta- a cazut)." Doamna zice: " Pardon, monsieur?" Repet: "Il est tombe!" "Aaa, zice doamna, il s'est casse la gueule?"
           Imi cer scuze in fata persoanei cazute, dar am crezut ca ma prapadesc de ras. "Da, zic eu, si-a rupt gura". Omul meu, saracul, se uita la mine cum rad si imi spune: "Tu trouve que c'est rigolo?"

P.S. ultimul e de la casse si de la tombe e cu accent.

Diferente

         Azi am vazut un lucru interesant. Un francez si-a scapat pe geamul de la masina, pe un drum departamental (judetean),  un act. Cred ca era permisul de conducere. A incercat sa-l gaseasca singur pe marginea drumului. Nu a reusit. A sunat la politie. In scurt timp, un echipaj a sosit, apoi alte doua masini. Au cautat cu totii prin iarba cam o ora, pe o caldura de 30 de grade. Pentru ca nu au reusit, au chemat armata. Doua camioane, fiecare cu cate 20 de soldati. Deci, cam 40 de soldati, 9 politisti, masini de taiat iarba, foarfeci, etc. Pentru neatentia unui francez tampit.
        Imaginati-va situatia respectiva in Romania. Pun pariu ca ar fi luat o amenda, plus lasat balta sa-si caute singur actul.

P.S. A trebuit sa plec, deci nu stiu daca au gasit ce cautau.

Vara indiana

          Nu cred ca e cineva care sa nu fie sensibilizat de melodia asta. Si daca chiar exista cineva care nu simte un fior cand o asculta, sa ridice mana (de pe tastatura si sa se abtina). Sau sa caute sa vada ce inseamna vara indiana. Sau sa se gandeasca serios si sa inceapa sa iubeasca. Orice.

Mesaj scurt de duminica

         Un lucru simplu de facut, dar eficient, e raportarea la Dumnezeu. Recunoasterea lui Dumnezeu ca entitate suprema, care are dreptul si puterea sa intervina. Nu ne dam intotdeauna seama, dar intre cele doua modalitati de a trai (fara Dumnezeu si cu Dumnezeu) e o diferenta. Un fel de "unde-s doi puterea creste". Mai ales cand al doilea e Cel mai tare.
         Nu e neaparat nevoie de lucruri mari. Un simplu gand indreptat in sus, un "Doamne ajuta" sincer, un "Multumesc" sincer. Constientizarea faptului ca Dumnezeu e mereu, trebuie doar "accesat" si rasplatit cu o atitudine corespunzatoare.

Cui suntem urmasi?

             Francezii seamana cu Napoleon. Daca isi pun ceva in cap, actioneaza pana reusesc. Daca au dreptate, se zbat pana isi obtin drepturile. Daca i-ai suparat, fug dupa tine pana te prind.
             Spun asta pentru ca eu nu vad nici o asemanare intre noi, cei de acum si stramosii nostri. Aia s-au luptat. S-au aparat. Au mers pe jos la Viena sa-si ceara drepturile. S-au ajutat. S-au unit. Si au reusit. Noi am cam uitat ce au facut ei. Ba mai mult, calcam in picioare faptele lor. Nu le semanam.

Oare?

           Sunt curios cine a raspuns la intrebarea de sub profil ca Romania isi va reveni in 2 ani.
           E sanatos sa gandesti pozitiv si sa speri. Dar si sa fii realist e bine. Romania inca merge din inertie (oare?) in spate. Nu stiu cand si cine va trage frana.

Secret

         Pentru ca unii au tendinta sa-mi inteleaga gresit pozitia fata de Romania, va spun un secret.
         Maine m-as intoarce. Si nu de dor, nici ca e greu aici. Peste faza cu dorul am trecut in urma cu vreo 9 ani, cand am plecat prima data. Iar in Franta am o situatie buna.  Dar m-as intoarce in Romania. Bineinteles, nu in conditiile actuale. Poate recititi  Din suflet... pentru Tine.
         Nu sunt genul "dar vai, ce se intampla, oare a cui o fi masina asta?". Daca fac unele asocieri si comparatii le fac intr-un scop constructiv, nu sa va arat ce bine e in Franta si ce rau e in Romania. Dar ma gandesc ca poate intr-o zi ne vom trezi cu dorinta ca vrem sa traim mai bine, acasa la noi. Si vom actiona. Poate ne vom da seama ca daca altii pot (si va garantez eu ca astia altii sunt mult sub capacitatile romanilor), si noi putem. Ca avem toate elementele necesare, ne mai trebuie doar acel impuls de a face si de a spune.
       

Promisiune

       Promit ca revin si o sa raspund la toate comentariile, sincer, am prea putin timp si nu vreau sa o fac intr-o maniera superficiala.  Stiu ca intelegeti. Apreciez. Si sa stiti ca citesc pe la voi, chiar daca nu comentez.
       Multam.

Bonjour

          Nu o data m-am gandit la vremurile de demult. Cum era cand oamenii mergeau pe jos pana la Viena, sau cand isi dadeau intalnire peste 4 primaveri. Sau cand mesajele erau trimise prin soli ce mureau de batranete pe drum. S-au descurcat. Noi, daca se ia curentul sau cade reteaua de telefonie pentru cateva ore, intram in panica si ne blocam. De-a binelea.
         Imi cer scuze ca "mi-a picat" blogul cateva zile. Am revenit.

Exil

          "Iubesc frumosul, femeia, viata intensa. Nu invidiez lumea asta si fericirea ei... Si totusi, nu inteleg fericirea unei vieti luxoase in mijlocul cruzimii aproape universale care domneste azi pe pamant... Daca ar trebui sa-mi cuceresc imbelsugarea cu acest pret, ei bine, as prefera saracia. As lasa dinadins sa-mi cada din mana tava de aur pe care mi s-ar oferi fericirea mea alaturi de nefericirea altuia. Iata, clar exprimat, felul meu de a intelege viata..."
                                                                                                                      Panait Istrati


            Nu doar aceste cuvinte ma leaga enorm de Istrati. Ci si situatia de "exil". Stiu, nu e aceeasi problema, doar ca nu e usor ca intre suflet si minte sa fie cateva mii de kilometri.

Noi nu avem

         Am acuzat gresit. Nu trebuia sa judec Romania. Acum inteleg de ce la noi nu se poate.
         Noi n-avem vant, pentru centrale eoliene. Noi n-avem nici soare, pentru energie solara. Nici ploaie n-avem, sa captam apa pentru irigatii. Nici macar pamant roditor n-avem, sa cultivam grau si cartofi. N-avem nici rauri, nici dealuri, nici munti, pentru turism. Nu avem nici oameni destepti, care sa gandeasca pentru Romania. Daca n-avem, din ce sa facem?

Indemn

         Imi pare rau ca nu am scris destul despre copiii desculti si flamanzi, despre lumanarea la care invata, despre cum merg pe jos kilometri spre scoala, despre batrani bolnavi, despre mame disperate, despre orfani, despre copii condamnati la suferinta, despre toti cei care ar vrea sa traiasca dar nu pot. Faceti-o voi! Au nevoie de noi. Va indemn la altruism si la dragoste. Veti vedea ca nu ramaneti nerasplatiti.
        
        

De pe drum

          De fiecare data cand plec din Romania imi pare rau. Si am o subtila problema de constiinta. Desi logic n-ar trebui. Imi pare rau in special pentru oameni. De data aceasta mi-a fost cel mai greu. Pentru ca in sfarsit m-am implicat. Cine are urechi de auzit, sa auda.

Inainte de plecare

          Deocamdata cam atat am avut de spun de/spre Romania. Bineinteles ca mai sunt multe de spus, de discutat. Ideea generala e ca tara asta are nevoie de ajutorul nostru, oricat de mic ar fi. O idee, un gest, orice, doar sa lucreze putin la schimbarea mentalitatii.
         Imi cer scuze celor pe care probabil i-am jignit. Imi pare rau ca am acuzat Romania. Dar eu consider ca raul trebuie aratat cu degetul. Altfel ramane o problema.
        Va spun un secret: tot ce iubesc eu ramane in Romania.

         

La ce ne raportam

           Am eu o problema cu traitul degeaba. Pentru ca ii cunosc pe prea multi care nu mai au altceva de facut decat sa-si dea palme, realizand ca, pe cand s-au gandit ei sa deschida ochii, s-a dus naibii viata.
           Poti traversa lumea in toate directiile. Dar daca nu ai atins acel punct la care sa-ti raportezi sentimentele, ramai un fals. Ma refer la lucruri care au puterea sa schimbe. Un copil. O dragoste reala. O tresaltare a inimii in fata unei minuni. O creatie. O intalnire cu Dumnezeu. Cateva clipe traite pe plaja lui DiCaprio.

Cum sa ramai in istorie

          Din 100 de oameni, 90 sunt rai iar 10 buni. Niciodata nu se va vorbi despre cei 90, care i-au "convertit" pe ce 10 la rautate. Dar daca cei 10 ar face inca 10 buni din cei 90, ar ramane in istorie.

Unde e copilul din noi?

            Inspirat de Sophie, dar si motivat de respectul pe care il am fata de copii (vezi Micul Print) si de copilarie in general, imi permit sa pun niste poze facute in Bulgaria. Sunt nepoatele mele. Cea mica avea 6 ani, iar cea mare 10.

Despre curaj

         Imi cer scuze pentru lipsa de pe blog.
         Ieri si azi am invatat ceva: ne-ar placea sa castigam fara sa luptam. Victoria nu poate exista fara o lupta. Stam ascunsi dupa zidul de prejudecati si asteptam sa dansam dansul biruintei. La prima rafala de gloante scoatem steagul alb. Care e satisfactia? Care sunt scuzele?

La noi nu se poate

        Zilele trecute vorbeam cu cineva intors de la Belgrad. M-a intrebat care e motivul pentru care ei, spre deosebire de noi, au reusit, cu toate ca razboiul lor a fost unul necrutator.
        "Belgradul de sfârşit de aprilie poartă culorile lalelelor ce invadează parcurile... Nu aş spune că serbii nu au avut şi nu au probleme, însă am fost frapat de lipsa stresului. Oamenii se plimbă pe străzi până seara târziu, fără gălăgie gregară. Nu sunt câini vagabonzi, nici pubele răsturnate. Aşteaptă la orice stop, cu o răbdare dezinvoltă. Ce mister o fi? Întrebare retorică... De ce nu cară sacoşe cu alimente? Nu aleargă. Nu se claxonează. Au învăţat ceva din asprul tăvălug al istoriei? Sunt civilizaţi, cu chipuri de învingători, nu de învinşi. Magazine mari cu produse puţine. Câştigă mult? Sunt bine îmbrăcaţi, fără ostentaţie gratuită. În fiecare seară lumea curge într-o respiraţie de miere spre fortăreaţă, la capătul căreia Dunărea se îmbrăţişează cu Sava în amestec de culori terne..."

         Asta spune Alexandru Jurcan despre Belgrad, in articolul Rezonanta teatrala in Serbia.
         Am publicat asta pentru ca unii au sarit in sus cand am comparat Romania cu Franta, America sau alte tari. Acum o compar cu Serbia. Care inca miroase a razboi. Poate descrie cineva la fel Bucurestiul?

Un loc special

          Rosioarele sunt niste flori protejate prin lege. Cresc in doar doua locuri in Romania. Undeva prin zona Mehedinti  (cred) si pe niste dealuri la vreo 50 de kilometri de Cluj. Asta stiu sigur, pentru ca acolo am fost ieri.