Turism de Romania

          Sau Omul sfinteste locul, partea a doua.
          Intr-una din drumetiile mele, am ajuns la Ghetarul Scarisoara. Toti stiti despre ce e vorba, asa ca nu o lungesc cu istorie, coordonate, trasee. Spun doar ca pestera merita vazuta.
          Pentru cei fara masini de teren, ca mine, sunt doua etape de drum pana acolo. Poti merge cu masina, dar in treapta a doua, cu maxim 20 la ora (daca vrei sa nu te intorci pe jos acasa). Cam 60 de kilometri. Apoi drumul bun se termina in locul de unde mai sunt 7 kilometri pana la ghetar. Aici am vrut sa ajung cu povestea.
          Un drum de munte e drum de munte. In stanga prapastie, in dreapta perete. Doua autoturisme abia incap. E rar sa gasesti 2 metri de loc drept unde sa poti opri. Un astfel de loc e la poalele versantului de unde mai sunt 7 kilometri. Erau multe masini acolo, dar mai era si loc. Doi badarani de vreo 40 de ani, stateau pe capota unei dacii papuc si ascultau manele. Zic:
          -Sanatate! Nu stiti, se poate urca cu masina?
          Rad amandoi sa se prapadeasca, nu alta. Unul zice:
          -Cu asta? Nici vorba, nu treci de primu' prag. Nu te prosti, ca unu' cu Loganu' acu' o ora si-o spart baia...
          Oameni binevoitori, imi zic.Ar fi putut zice sa merg linistit, dar uite ca nu toti manelistii sunt prost crescuti. Bag si eu masina in parcare, luam bocancii, o sticla de apa, camera...
          -10 lei, zice unul din ei.
          -?, eu.
          -10 lei sa lasi masina aici.
          -Pai de ce?
          -E locul meu asta! Uite, scrie acolo, pe piatra,  "Parcare privata".
          -Ce privata, domnule, in pustietatea asta? In mijlocul muntilor? Unde vreti sa parchez, sa las masina in drum?
          -Ba, platesti sau ti-o imping in rapa? Si unde ati pornit asa, ca n-ajungeti veci. Ca la 6 se-nchide. Tu crezi ca urci in juma' de ora?
          Ma uit la ceas, 5 si 20. Avea dreptate omul, bateam degeaba drumul pana sus. Intre timp a mai venit un tip cu o tipa, cu o masina de Sibiu, si au asistat amandoi la discutie. Ne uitam unii la altii si nu stiam ce sa facem. Badaranul ne striga:
          -Ba, daca vreti, va ducem noi. Fetele-n spate, voi in cober (spatiul pentru marfa).
         -Perfect, zice tipul din Sibiu. Ce va datoram?
         -Un milion jumate.
         Cam mult, ma gandesc, dar daca tot am facut drumul pana aici, merita. Noroc cu astia din Sibiu, ca se imparte la 4. Cand sa ne urcam, omul completeaza:
         -Un milion jumate de caciula, sa fim intelesi!
         -Si doua sute pentru parcare, zice celalalt.
         Am crezut ca toti muntii aia se darama pe mine! Si am blestemat ziua in care omului i s-a dat voie in natura! 6 200 000 de mii pentru 14 kilometri! Dupa o zi de condus pe stanca!  Le-am aratat obrazul, m-am gandit inca o data la ministrul turismului, am sarit in masina si am urcat cu grija si transpiratie cei 7 kilometri. Dar am urcat! Si am ajuns la timp. Pentru ca nu era corect ca ei sa castige. Pentru ca iubesc natura si ea stie ca eu nu cer nici un ban ca s-o arat altora.
P.S.   In cazul ca ajungeti acolo si-i revedeti pe tipi (au un papuc visiniu si asculta manele), mai aratati-le o data obrazul din partea mea.