Cainii de sub autostrada

          Zilele trecute inca o femeie din Bucuresti a fost ucisa de cainii nimanui. Nu vreau sa stiu cum e sa fii mancat de viu. Se pare ca primarul capitalei stie, deoarece singurul lui comentariu vizavi de acest caz a fost acela ca el insusi a fost muscat de propriul caine. Din acest raspuns jalnic si hilar in acelasi timp tragem concluzia ca in Bucuresti cainii din gunoaie sunt mai importanti decat catatenii. Nu inteleg cum e posibil ca cineva sa fie capabil sa conduca si sa gestioneze o capitala europeana, dar sa nu poata controla o hoarda de caini. Nu inteleg cum nu se pot gasi cateva sute de mii de euro pentru solutionarea problemei cainilor maidanezi, dar se gasesc pentru organizarea distractiilor in cinstea demnitarilor.
          In Bucuresti sunt peste 100 000 de caini fara stapan. Numai anul trecut au fost atacate peste 10 000 de persoane. Dar nu conteaza, acum ne concentram pe autostrazi suspendate. Acolo cainii nu pot urca. Din jungla visam sa traim ca in Dubai. Sa zburam deasupra gunoaielor si a infectiei! Sa investim bani in extravagante in timp ce orasul colcaie de caini vagabonzi si de oameni fara adapost! Sa traim ca intr-un film SF in care lumea a treia ramane jos, acolo unde legea se face cu ciomagul si cu coltii! Nu sunt bani pentru caini, nici pentru copiii si tinerii care infunda canalele, traindu-si viata cu capul in punga. Nu sunt bani nici pentru strangerea gunoaielor, nici pentru spitale, nici pentru batranii care au pus o piatra in istorie. Nu sunt bani, pentru ca banii trebuie la mutarea statuilor, la campaniile electorale, la intretinerea limuzinelor, la construirea autostrazilor suspendate. Se pare ca in Romania lucrul incepe de sus in jos, nu invers.
           Se vehiculeaza ca autostrada suspendata va fi construita pe datorie, de catre coreeni si chinezi. Nu ne ramane decat sa speram ca acestia vor accepta sa fie platiti in caini vagabonzi.

P.S.  Sunt un adept al autostrazilor. Sunt necesare si eficiente. Dar nu putem accepta sa ne sfasie cainii de dragul lor.

Nou-nascutii - The last stand

         Din plangerile unei mame cu un copil in brate si cu altul in burta am aflat ca s-a redus indemnizatia de maternitate. Legea in sine nu ma intereseaza, inca. Dar startegia gasita ma face sa ma gandesc la istoria biblica in care Irod cere uciderea tuturor pruncilor din Betleem.
         Din aceasta actiune deduc ca starea in care e Romania e cu mult mai jalnica decat credeam. Pentru ca sa ajungi sa astepti ca bebelusi sa scoata tara din criza...adica mamele si nou-nascutii reprezinta un fel de The last stand, in tara X-men-ilor... De fapt...de ce nu, doar ei sunt viitorul tarii...
         Eu nu intreb cum asa, pentru ca nu e de mirare. Eu intreb unde sunt zecile de miliarde de euro imprumutate de la uniune, unde e cumulul sutelor de taxe pe care le plateste romanul, unde sunt celelalte zeci de miliarde de euro adunate prin plata taxei auto, unde sunt finantarile europene...(tocmai aud la radio ca politiei romane i se aloca 100 de litri de combustibil lunar, in timp ce senatorilor 420. Pai da, sa fie siguri ca nu-i prinde nimeni).
         Deci, banii primiti, incasati sau imprumutati nu mai sunt. Romania nu a iesit din criza. Banii imprumutati trebuie dati inapoi. Femeile nu vor mai face copii, deci nu vom mai putea conta pe ajutorul micutilor. Procente din salarii nu se mai pot taia, pentru ca astfel bietii oameni ar trebui sa aduca bani de acasa. Din diurna demnitarilor nu se poate lua, pentru ca ceafa de porc e necesara, e continuarea coloanei vertebrale, de care avem atata nevoie...
         Poate ca legea indemnizatiei maternale e inca prea toleranta. Poate ca proaspetele mame ar trebui sa plateasca ele la nasterea copiilor. Un fel de taxa de mandrie, de rasplatire a generozitatii statului roman. Apoi, in semn de multumire pentru concediul de un an acordat pentru cresterea coplilului, mamele ar trebui sa se ofere sa lucreze un an fara a fi platite, asa, in semn de apreciere.  Ca doar cine mai are asa o oportunitate, sa nasca in Romania...

Primul magar din serie

           De fiecare data cand ma intorc in Romania sper (degeaba) sa gasesc ceva schimbat. In bine. In urma cu doua luni veneam spre casa si desi, din Franta pana in Romania nu m-a intrebat nimeni de sanatate, dupa ce am trecut granita, in aproximativ 20 de minute am fost oprit de 4 ori. Dupa 2400 de km facuti cu o singura pauza de cafea, mi-a picat super bine sa stau sa traduc politistilor actele masinii, sa explic bagaje, sa jelesc insectele moarte de pe parbriz. Asta dupa ce, la primul contact dupa opt luni cu un roman, sunt furat de 3 euro. Nu e mult, in plus m-a ajutat sa ma trezesc, un fel de bun venit. Ca sa fiu cetatean model, am intrat in prima benzinarie romaneasca sa platesc rovineta. Un angajat, dupa ce striga sa am grija unde calc (tocmai spalase pe jos) imi spune ca trebuie sa platesc 9 euro. Eu ii dau zece si-i spun sa bea o bere. Mai tarziu, cand m-am uitat din curiozitate pe chitanta, am vazut ca rovineta costa de fapt 7 euro. Ora 3 dimineata, primii pasi pe pamant romanesc, primul roman, primii bani...primul sens giratoriu...frumos luminat, perfect inaltat spre mijloc, cu o iarba proaspata, crescuta egal. Primul magar legat la o caruta. In mijlocul sensului, sus, in varf, un magar legat la o caruta pastea dezinvolt. La nici o suta de metri in spate era echipajul de politie care ma oprise ultima data. Am fost dezamagit, dar nu pentru ca un magar pastea in varful unui sens giratoriu, langa un echipaj de politie, ci pentru ca, de la departate, am avut impresia ca asa e amenajat sensul, o caruta si un magar artificial, un aranjament reprezentativ, dupa moda din vest. Insa, evident deranjat de farurile mele, animalul a ridicat capul, parca spunandu-mi bun venit in lumea lui.

Rezervatia Romania

           Din capitolul Minunile lumii, rezum caracteristicile Romaniei din punct de vedere natural si geografic: ideala, complexa, interesanta. Din punct de vedere etnologic, suntem o specie rara de popor si se pare ca nu vrem sa ne pierdem statutul.
            Intre doua episoade din Friends deschid televizorul la ora de stiri. Zapez rapid intre programele principale. Nu retin macabrul prezentat, nu mai am loc de stocare. In schimb imi dau seama ca poporul roman e impartit in doua categorii mari, care la randul lor se subimpart. Suntem un popor de vedete si de saraci. Nu credeam ca sunt atatea talente in Romania. Exista o industrie secreta unde se produc in serie? Geneza saracilor o inteleg. Ei sunt efectul vedetismului. Spre ei nu se pompeaza bani, pentru ca nu au talent. Sau nu se inrudesc cu cei care au talent. Deci, la ce bun?  S-a format un sistem piramidal prin care neamurile vedetelor devin implicit vedete. La fel ca prietenii prietenilor lor. Nu am nimic impotriva. Cand nu vor mai incapea pe ecran imi voi lua un televizor mai mare. Pentru documentarele de pe Discovery, bineinteles. Problema e ca standardul scade in raport cu cresterea audientei. Precizez ca pentru mine categoria vedetelor e vasta, de fapt consider ca termenul s-a denaturat si se atribuie gresit. Se cumpara.  In timp ce televiziunile si ziarele promoveaza tot felul de picioaroange snoabe si de burtosi perversi si colerici, saracii Romaniei se arunca in cap, poate cineva le va rezerva si lor un colt de pagina. Altfel nu se poate, pentru ca din putinul ce-l castiga nu-si permit sa-si cumpere camere web si sa se filmeze dezbracati, nici silicoane sau botox. Nici macar o sabie Ninja, macar ca le gasesti pe piata la 30 de lei.
             Vedete false ocupa timpul romanilor, in timp ce adevaratele vedete sunt neglijate. O mama care creste singura zece copii, acesti copii care citesc pe rand la un capat de lumanare, voluntarii care isi petrec week-end-urile strangand gunoaiele gunoaielor, preotul care ingrijeste in satul sau peste 200 de copii, medicul neurolog din Bucuresti care opereaza cu suflet bun si cu buzunarele inchise, istoricul care pazeste fara a fi platit Sarmisegetusa, oamenii care impart, iata adevaratele vedete ce ar trebui promovate.
           

Lupii protejati prin lege

         Am urmarit zilele trecute la stiri cazul tanarului care a stat degeaba opt ani inchis in penitenciar. Opt ani! Nu opt ore, sau opt luni si nu intr-o pensiune sau pe scaunul comod al unui birou. Inchis! Nu vreau sa vorbesc despre el. Despre el vorbesc ochii lui inlacrimati. Ii urez doar succes in ceea ce urmeaza sa faca.
         Cazul lui ma face sa ma gandesc iar la lupii protejati prin lege ai Romaniei. Sunt protejati fara a fi macar pe cale de disparitie. Ba chiar se inmultesc prea repede. Ma intreb cat trebuie sa fie de infometati ca sa nu se gandeasca ca hoitul pe care il sfasie sub ochii lumii se va termina intr-o zi. Desi lasa doar oase in urma lor, nimeni nu-i alunga, ba mai mult ii lasam sa inteleaga ca actiunilor lor sadice sunt indreptatite. Si-au castigat dreptul la masa prin lege. Prin legile lor. Si-au marcat teritoriul, l-au asigurat si s-au pus pe treaba. Pe cei care riposteaza fie ii invita la masa, fie pe masa. Le merge bine aici, nu vor sa plece pentru ca mereu vor gasi o prada speriata sau naiva pe care sa o consume. Ei nu trebuie sa stranga centura. De fapt nu pot, pentru ca burtile lor sunt in continua crestere.
          Unii au reusit sa fuga. Altii s-au aliat. Ceilalti asteapta speriati urmatoarea lege, ingroziti de moarte la gandul ca s-ar putea sa se incadreze. Sunt constienti ca radacinile si oasele ce le raman ca hrana nu vor multumi lupii tot mai flamanzi.

Boieri si iobagi

           Nu spun ca in Romania nu se intampla lucruri bune. Am evoluat, mai ales in ultimii ani si tendinta sa ne europeenizam exista. Exista idei bune, afaceri bune, oportunitati. Oameni noi si moderni aduc prosperitate. Sustin cursa spre mai bine si felicit reusitele. Dar, la fel cum constientizez dificultatea de a avansa, inteleg ca exista inca aspecte mucegaite care fermenteaza sub ochii nostri si pe care le mentinem. Probabil pentru ca suntem obligati sau obisnuiti. Probabil pentru ca suntem prea grabiti sa ne modernizam si nu mai avem timp sa vedem ce ramane in urma. Nu avem timp sa intindem o mana celor care nu stiu sa urce scara spre mai bine. Sau nu vrem. Poate nu e loc pentru toti. Lipsurile pe care le-am avut ne-au afectat in asa masura incat, acum, cand e la moda sa ai mereu mai mult, am devenit fara scrupule.
           De aceea voi insista asupra diferentelor enorme si a rupturilor care impart, cu o cruzime ce aminteste de holocaust, cetatenii  Romaniei. Nu mi se pare uman ca un popor chinuit de foame si nevoi sa trudeasca pentru a tine in puf si pene o mana de oameni care se considera destepti. Subliniez ca gradul lor de inteligenta si de competenta depinde de naivitatea si de lasitatea celor multi. Nu acuz pe cineva anume. Din punctul meu de vedere, boierii tarii sunt toti acei care, reprezentati de un egoism obraznic, nu stiu sa se ridice decat calcand in picioare pe cei considerati prea slabi ca sa faca parte din rasa lor.

Scriu despre Romania

           Despre Romania se pot spune multe. La o privire din avion, e incert ce poti spune despre Romania. Adevarul exista prin prisma intereselor. Poate ca ma insel. Poate ca suntem  pe calea cea buna. Eu voi spune parerea mea despre adevar. Consider ca Romania e judecata in raport cu suma din contul celui care o face. Stiu ca e tara in care te imbogatesti peste noapte. Stiu deasemenea ca in Romania sunt sate care nu au inca electricitate, sunt copii care merg kilometri intregi pe jos pana la scoala, sunt oameni care mor de foame, sunt oameni care omoara de foame. Nu suna deloc frumos, dar compar Romania cu o prostituata pe care toti o folosesc dar nimeni nu plateste. Si iata ce rapid gasesc motivul pentru care unii se zbat atat ca sa mentina Romaniei acest statut.

Scriu spre Romania

          Nu am nici un alt motiv pentru care fac asta decat acela ca poate se va gasi cineva care sa fie in asentimentul meu, care sa-mi confirme ca am dreptate, pentru ca uneori cand vad normalitatea si pasivitatea cu care s-au obisnuit asa de bine romanii sa traiasca ma intreb daca nu cumva eu sunt pe dinafara, incapabil sa ma adaptez. Pe scurt, consider ca suntem marionete neplatite si nerecunoscute in circul celor mari si destepti si spun  celor care considera la fel ca nu e adevarat ca ne-au taiat limbie, si nici ca sforile cu care ne trag nu se pot desface.

Scriu de Romania

          Sau, sa fie mai corect, scris de Romania. Adica scris romanesc. Sa explic mai bine, scriu romaneste, deci nu incerc sa scriu perfect, plastic sau literar. Atributul romanesc nu prea se mai potriveste acestor calitati. Voi opta si eu pentru latura comerciala, de uzura, a romanescului. Nu vreau sa fac literatura. Nu stiu sa fac. Nu vreau sa fac politica. Nu-mi place sa fac. Nu vreau sa ma promovez. Nu am cu ce. Sunt constient ca ma lupt cu morile de vant, ma lupt doar ca sa fac si eu ceva in viata asta. Am ajuns intr-un context in care romanesc reprezinta marca lucrurilor facute repede si prost (cei care nu sunt de acord sa se excepteze). Pentru mine, mizeria adunata si indesata sub covor e un obicei specific romanesc.
          Asa ca voi face la fel, asta ne reprezinta. In plus, ca sa nu fii exclus trebuie sa fii la moda, deci voi face ceea ce consider ca am de facut, fara sa-mi pun prea multe intrebari daca e facut bine, fara sa-mi fac griji ca s-ar putea sa deranjeze pe cineva. E impotriva principiilor mele, dar e romanesc.

Inceput

          Scriu de Romania. Scriu spre Romania. Scriu despre Romania.

          Bat cu putere un cui gros intr-un perete subred si fixez ideea ca iubesc Romania, in consecinta acestui sentiment incercand sa trimit SOS-uri oriunde reusesc, cu disperarea unuia care nu poate sta indiferent la constientizarea craterelor prin care se scurge seva tarii. In ansamblu, voi scrie despre o Romanie mulsa pana la refuz, dar invatata sa nu spuna nimanui despre asta, despre o Romanie de moarte, spre moarte. Va fi probabil inutil, vor fi doar cuvinte in plus in blogosfera, dar, daca e sa mor odata cu Romania vreau sa-mi fac datoria, sa nu plec vinovat. Sau voi fi vinovat ca am avut ceva de spus?

           Nu sunt patriot, nici politician, nici grandoman. Sunt doar roman.