Din discutiile unor romani din diverse capitale europene:
"Fa, fa odata poza aia, ca se uita lumea la mine cum stau aciea ca o proasta!"
"Bre, aratarea dracului, stai cuminte aici langa mine!"
"-Ce e ala, mami?
-E un hipopotandru"
"Ia uite fa, facu si maimutica un pisulet"
"Stai ba bminte, nu mai urla ca te vede lumea! Ba, n-auzi, ...gatu matii de copil prost."
"Hai bre indarat, ca daca esti cuminte iti spun povestea cu Mos Craciun"
"Vezi ba cum tii aparatul ala, ca tai fantana din poza!"
Romani mai colorati asa un pic, nu? :)
RăspundețiȘtergereSpre surprinderea ta, nu. Romani eleganti, familii bune, care-si permit vacante in Europa.
ȘtergereHipopotandru este un cuvant inventat de o persoana cu mult simt lingvistic. Boris Vian ar fi gelos pe un asemenea geniu creativ.
RăspundețiȘtergereSi mie imi suna bine. :))
ȘtergereHipopotamul e un animal ff agresiv si periculos. Si crocodililor le e frica de hipopotami.
ȘtergereCe e asta? Pe unde ai tras cu urechea?
RăspundețiȘtergereBruxelles, Paris, Viena, Dublin, etc...
RăspundețiȘtergereIn trecut francezii erau mult mai formali fata de copiii lor, unii le vorbeau chiar cu "dumneavoastra", insa nu stiu daca trendul asta mai exista in generatia curenta, insa uneori tineretul mai studios chiar asa de varsta de liceu isi mai vorbesc unul altuia cu dvs, desi nu in toate liceele, depinde. Tin minte ca eram o data la un bazin de inot cu tata cand aveam asa vreo 8 ani si intamplator langa noi era si o familie de francezi cu un tata si 2 copii ai lui, cam de varsta mea, desi cred ca baiatul era un pic mai mic pt ca stiu ca era mai scund decat mine si eu nu-l bagasem in seama pt ca eu nu as fi bagat in seama pe unii mai mici sau mai scunzi decat
RăspundețiȘtergeremine, oricum eu eram atent la aia mai mari ca sa ma compar cu ei, ca orice copil de 8 ani presupun. In plus eu deja incepusem sa ma gandesc in engleza asa ca nu mi-a pasat daca unii vorbeau in franceza langa mine, era ceva comun oricum din punctul meu de vedere, lupta mea era cu britanicii in momentul ala, ca pe americani si pe canadieni inca ii consideram prea complicati si prea avansati pt mine, plus eram cu ochii dupa un spaniol care se pregatea sa sara de pe platforma de 5 metri si imi puneam intrebarea filozofica daca merita sa risc si eu, cel putin asa ca sa-i arat lui tata ca e totusi ceva si de capul meu, ca sa nu isi piarda total speranta in mine...ma rog, asta in capul meu de ambitios, ca tata nici macar nu avusese de gand sa isi puna el vreo speranta din asta grandioasa in mine, el era doar pe post de paznic acolo ca sa nu patesc ceva si sa nu-l masacreze cumva mama. Si in plus, tata se simtea obligat de cate ori era singur cu mine sa imi comunice lucruri educative, dar asta nu pt ca era un aiurit, ci chiar a fost si ramane un om deosebit de constiincios, care nu doreste sa piarda timpul doar asa cu o simpla pauza de weekend, ci sa ma duca si la inot, sa imi povesteasca si despre lectia zilei pe care o aveam eu teoretic de studiat, sa imi atraga in acelasi timp si atentia sa imi caut si fericirea, sa imi ofere si sprijinul pt a incerca experiente noi, plus sa ma indrume sa gandesc mai complex, si pe termen mai lung, nu asa doar
la chestii de mici ambitii de moment cum era clar ca faceam chiar in clipa aia, plus mereu grijuliu sa ma invete sa iau in consideratie si trecutul, si prezentul, inainte de a ma gandi in mod impulsiv numai la clipa urmatoare. Si tata atunci mi-a zis, in lb romana, ca stia el ce stia ca eu deja ma gandeam in engleza, "ai remarcat cumva cum acest tata francez de langa noi, vecin cu noi de bordura (de bazin), vorbeste cu fiul lui la persoana a 2a plural ? Oare ar suna ciudat daca as incepe si eu sa vorbesc asa cu tine ? Ia sa incercam...", si pe urma, dupa ce a reusit sa imi capteze atentia, a stat asa cateva clipe, si pe urma a ras, "ha ! Ha ! Noi suntem romani, nu se potriveste...dar totusi, ai naibii francezi !". Si atunci m-am uitat si eu mai atent la acel tata francez si la baiatul lui, si mi s-a parut ca acel tata era chiar mai stresat decat tatal meu atunci cand, la randul lui, incerca sa atraga cu acelasi grad de disperare si constiinciozitate ca si tatal meu de fapt atentia fiului lui, care era la fel de zapacit ca si mine, desi parea chiar mai energetic si cu un corp de viitor ciclist mai degraba decat de inotator spate ca mine. Si eu m-am bucurat ca tatal meu roman parea mai relaxat decat acel tata francez in clipa aia, desi probabil depunea acelasi gen de efort.
P.S. Dupa aia m-am dus sa sar de la platforma de 5 metri, si desi mi-a fost frica si am avut emotii, a iesit ff bine si este una din experientele cele mai frumoase de cand eram mic si eram cu tata, desi de fapt daca ma gandesc bine, de fiecare data a fost o experienta noua, frumoasa, si am avut ceva interesant de invatat, chiar daca pe moment nu mi-am dat seama si chiar si daca de vreo 4 ori nu a fost bine ca tata s-a suparat rau pe mine, si in cel putin 3 din cazurile alea, poate chiar 3,5 chiar a avut dreptate, o singura jumatate de data cred ca nu era suparat pe mine ci din alta cauza si nu a reusit sa fie calm fata de sacaielile mele, insa si din acele
RăspundețiȘtergerecuvinte suparate ale lui eu am invatat ceva bun pt mine. Si tatal meu e roman din Romania. Si chiar daca a avut poate studii mai avansate si mai aprofundate decat mine si era si mai atletic decat mine cand era de 20 de ani, totusi el nu e o persoana asa faimoasa sau de cine stie ce renume, e o persoana oarecare din sectorul 2 Bucuresti, din Romania, care locuieste la bloc, si merge cu tramvaiul la piata, sau mai devreme la serviciu. E un om oarecare, obisnuit. Si totusi este un om bun si integru. Si mai sunt multi asa ca tata, de fapt daca ar fi sa estimez statistic minim 80 % din locatarii acelui bloc sunt tot oameni buni, chiar daca unii sunt mai carcotasi sau altii mai barfitori sau altii au masini mai scumpe, altii mai ieftine, si altii de loc. Si destui din ei sunt tot de origine romana, de fapt majoritatea, desi cred ca sunt si cateva familii de chinezi, cativa arabi, si cred ca e si cineva din Italia si mai erau si cativa greci cand eram mic, dar cred ca au plecat toti in Grecia la un moment dat dupa Revolutie, desi unul sau doi am auzit ca s-au intors recent numai ca nu stiu daca s-au mutat in acelasi bloc. Si daca eu am experienta asta, nu o fi asa o exceptie, ca e totusi un bloc de cartier oarecare. Si multi au si rude si in alte localitati din Romania, unii chiar si in Rep Moldova. Doar nu o fi sectorul 2 asa de super exceptional fata de alte sectoare, chiar daca sunt eu mai atasat de el. Si de fapt, intr-un fel si tata avea uneori parerea ca parintii romani tind sa isi cicaleasca copiii poate mai mult decat alti parinti din alte culturi, desi nu toate. Deci intr-un fel el poate ar fi fost de acord cu Raul, insa s-ar fi exprimat constructiv si educativ, nu dand din picior si cu dispret ca un om razgaiat. Si pe mine m-a cicalit mama in mod poate exagerat, pt ca I-a spus si bunica o data sa nu ma mai cicaleasca asa de tare. Dar mama mea are caracter de leader justitiar, asa ca Wonder Woman si Elektra si chiar si ca Raven cand era mai tanara, nu e asa de gen
diplomatic, asa ca desigur ca m-ar fi cicalit. Si si ea e tot de origine romana.
De aia, de cate ori mai ai de gand sa iti exprimi opinia fata de romani luati asa ca grup, te rog sa te gandesti daca in anumite cazuri, poate nu chiar toate, dar macar asa sa deliberezi o fractiune de secunda inainte sa scrii, daca nu ar fi cazul sa scrii ceva de gen, "romanii, cu
Ștergereexceptia lui tata si lui mama lui
Rudolph (sau Eugen, ca nu e caz de facut reclama la blog) plus/minus si alte posibile exceptii in numar teoretic relativ posibil chiar statistic majoritar, sunt sau fac si dreg in asa mod sau maniera si pe dincolo".
Daca scrii asa, macar si doar de cateva ori, chiar si daca ai de zis ceva pozitiv poate, nu neaparat negativ, eu am sa incerc sa nu ma supar aiurea pt ca i-ai exceptat tocmai pe parintii mei de la o posibila maniera pozitiva, pt ca ma voi gandi eu singur cu capul
meu daca ai sau nu dreptate, si daca
nu ai, am sa comentez. Ca nu e vorba de cenzura sau ca as incerca sa-ti restrang eu dreptul de free speech, insa daca inca tot frecventez acest blog, si fac asta pt multiplul motiv pt ca esti simpatic uneori, chiar daca esti si tu roman, adica indiferent de ca esti roman, plus am simpatie pt tine pt ca ai contact mai des decat mine cu lb si cultura franceza plus si cu cultura de langa Cluj, un oras despre care aud si citesc adesea lucruri interesante de cate ori apare mentionat pe undeva, plus cel mai mult imi place aia cand il imiti pe cunoscutul tau din Bucuresti care zice mereu, "esti nebun, ce, esti nebun !"
Adica vreau sa ma simt si eu bine primit plus linistit citind de pe blogul tau mai des decat asa cum mi se pare in ultima vreme...desi e drept ca sunt si eu mai surmenat, gandeste-te si la mine, adica, nu mereu desigur, doar asa cand simti nevoia sa dai cu parul...ca eu, fiind mai masochist, abia astept
Ștergereadica...Sorry, nu am putut sa rezist.
Revin ca sa spun ca de fapt m-ai ajutat, cu ocazia acestui articol initial atat de suparator si enervant pt mine, sa pot sa ma exprim ordonat in legatura cu subiectul extraordinar de complicat legat de articolul lui Decenu despre relatia romanilor cu hainele, ajungand chiar la o concluzie deosebit de optimista in legstura cu continuitatea si rezilienta poporului roman, care o fi el cicalit de parinti, insa devine astfel atat adecvat educat re utilizarea uneltelor moderne, cat isi manifesta totodata si rezilienta plus individualitatea, niste trasaturi chiar admirabile.
RăspundețiȘtergere