Nu stiu cum e acum la noi, dar in Franta au rezolvat simplu o problema grava.
La semafor, din verde se face galben si apoi rosu. Ai timp sa opresti, sau sa treci daca nu poti opri. In schimb din rosu se face direct verde. Ca nu cumva vreun grabit sa plece pe galben si sa intre in cel de mai sus, care nu a putut opri.
A doua, sensurile giratorii mici. Nu din alea cum sunt la noi, de-si fac unii casa in mijlocul lor. Sensuri mici, cat sa te faca sa reduci viteza si sa elimine unele semne sau semafoare.
A treia, indicatorul de STOP e mare, curat si pus foarte aproape de carosabil, cam la nivelul soferului, la un metru inaltime. Daca scoti mana pe geam il iei in brate. Nu ca la noi, peste 7 dealuri, sau batut in cuie in copaci, acoperit de crengi.
marți, 31 iulie 2012
luni, 30 iulie 2012
Inainte si dupa referendum
S-a terminat. Oare?
Pentru ca ei nu stiu face altceva, joaca de-a politica va continua. Asa cum era de asteptat, apar speculatiile, s-a furat, frauda, razbunari, etc. Oamenii astia sunt limitati. Sau blocati, ma rog. Ar trebui sa accepte ca au pierdut si daca au coloana vertebrala sa se puna pe treaba, gandindu-se ca daca vor la putere trebuie sa demonstreze ca merita la putere. Varianta cu smecherii nu a mers. De ce nu aleg niciodata varianta cea corecta, sa vina cu fapte clare pentru Romania, cu idei bune, cu bani, astfel incat sa ma determine pe mine, ca roman, sa ma intreb daca nu cumva oamenii astia pot face ceva pentru tara?
Ceea ce fac ei, mofturi, arogante, jigniri, razbunari, etc, oricine poate face.

duminică, 29 iulie 2012
Hai sa ne jucam de-a presedintele
Din cate inteleg, in Romania nu mai conteaza cum o faci, gainarie sa iasa.
Daca la ora 12 votul ar fi fost in favoarea USL, acestia ar fi cerut incheierea votului. Cum la ora 20 votul e in defavoarea lor, cer prelungirea votului. Astfel de strategii foloseam si eu, cu copiii de la bloc, cand jucam ratele si vanatorii si nu ne placea scorul.
Nu sunt fan Basescu. Nu sunt fan Ponta sau Antonescu. Toti au probleme si nu sunt politicieni adevarati. Nu sunt capabili sa conduca. Dar cand te joci (incorect) cu viitorul unei tari, e grav.

sâmbătă, 28 iulie 2012
Despre referendum, politica si alte nimicuri
E logic sa nu avem inertie, sport, cultura, turism, cresteri economice, infrastructura, etc, cand toata seva tarii se scurge in politica.
Oare cand vor/vom intelege ca Romania inseamna mai mult decat politica, guvern, presedinti si ambitii personale?

vineri, 27 iulie 2012
Stiri altfel
M-am deconectat de stirile din Romania. Alea cu Base vs Crin le stiu. In rest, presupun, din nefericire, cateva crime, cateva violuri, cateva accidente, in fotbal scandal, la mare mizerie, pe drumuri aglomeratie, la munte incendii, etc. Clisee.
In timp ce mananc (stiu ca nu e bine sa faci nimic altceva in timp ce mananci) mai pornesc TV-ul aici, in Franta si nimeresc stiri. Stirile lor inseamna meteo, putina economie iar in rest reportaje. Despre unul care si-a facut o casa rotunda. Despre altul care cultiva legume in sere pe verticala. Despre altul care a inventat nu stiu ce. Despre artisti, sportivi, copii, tehnologie, natura, turism, etc.

joi, 26 iulie 2012
Scuze
Lipsesc, stiu, dar cum patronii isi permit sa mearga in concediu si muncitorii nu, n-am de ales, nu le pot face toate. Puteti trage o concluzie, sunt un muncitor corect, altfel, de indata ce a plecat seful, m-as fi intins la povesti cu voi, sa punem tara la cale.
Nu stau, am vrut doar sa-mi cer scuze tuturor pentru lipsa. O vreme.
Daca nu-mi simtiti lipsa, cu atat mai bine, nici nu veti sti ca am fost ocupat...

Despre Politia Romana
Avem cea mai activa politie din lume.
In cei multi ani de cand sunt plecat s-a intamplat foarte rar sa vad masini de politie mergand ci girofarul si cu sirena. In Romania in schimb, parca esti intr-un film cu B. Willis. In sate, in orase, pe orice fel de drumuri, tuna si fulgera. Indiferent daca merg la sectie, la cafea, la wc, acasa, la spalatorie, etc, ei sunt in misiune.
Ca sa intelegem mai bine cat de des foloseste politia romana girofarul, sa ne gandim la urmatorul aspect: atat de des incat ne-am obisnuit si nu ne mai trezeste nici un sentiment de frica, de atentie, de respect.

miercuri, 25 iulie 2012
Modificarea kilometrajului la masini
Am inteles ca s-au trezit autoritatile sa interzica modificarea kilometrajului la masini. Dar pana acum era legal? Eu vreau sa schimb masina. Cautand, am gasit un X5 din 2006, la 9 000 de euro. Pentru ca are 220 000 de km. Il iau, din 220 000 fac 120 000, ca nou si il vand la 15 000. Omul care il cumpara face o afacere extraordinara, eu castig 5 000 de euro in 3 zile. Dupa 30 000 de km i se duce motorul.
Cand merge asa de bine treaba, s-au gandit ei sa interzica modificarea kilometrajului. Ce-i un 0 sau un 1 in ziua de azi?
De ce spun asta? Intrati pe net si cautati masini. Toate au 110 000 de km si preturi la fel.

marți, 24 iulie 2012
Fast-food, copii, parinti
S-a discutat mult problema fast-food-urilor. Oamenii, mai ales copiii, tind spre obezitate si devin maladivi.
In cazul copiilor, vina apartine parintilor cu job solicitant si cu unghii false. E mai usor si mai rapid sa dai 10 lei copilului si sa-l trimiti la fast-food, decat sa mergi la piata sa-i cumperi un mar, o banana si un pachet de biscuiti. Sau sa-i pui o felie de sunca intre doua felii de paine si sa le impachetezi.
Imi amintesc ca eu imi puneam deseori la scoala un borcan de zacusca, cumparam o franzela cu doi-trei colegi si mancam. Nu sunt obez, n-am nici o problema.

luni, 23 iulie 2012
Pentru parinti, despre copii
Parintilor, de voi depinde viata copiilor vostri.
Aveti mare grija cu cine se insotesc/joaca/discuta copiii. E imperativ. Iar pentru copii, e hotarator.
Deja o mare parte din ceea ce vine din exterior (tv, internet) e virusat. Apoi, trierea interactiunilor la scoala sau in alte cercuri e aproape imposibila. Interesati-va de copii, acordati-le timp, fiti prieteni, fiti exemple.
Nu le taiati aripile, dar aratati-le traseele de zbor. Copiii de azi sunt societatea de maine.

duminică, 22 iulie 2012
Tarantula
Azi mi-am inmultit familia.
Pentru ca nu-mi plac paianjenii, scorpionii si serpii, mi-am cumparat o tarantula. Destul de mare. Are 23 de cm in diametru. Provine din Guyana, dar a fost prinsa in Franta.
Ca sa aveti un termen de comparatie, am pus langa o bricheta normala.
Va dati seama ca daca maine dimineata nu mai e in cutie, las totul si plec.

Sfat scurt
Incepe-ti ziua cu o rugaciune. Cred ca ai pentru ce.
Seara spune o rugaciune de multumire. O sa ai pentru ce.
Maine e relativ.

sâmbătă, 21 iulie 2012
Cea mai mare inventie
Eu consider ca cea mai mare inventie e roata. Daca nu era roata..., cati politicieni/primari/consilieri/ & friends ramaneau pe dinafara?
Dupa parerea ta, care e cea mai mare inventie?

vineri, 20 iulie 2012
BBC despre Romania
BBC News despre Romania.
Eu nu intru in polemici, de ce?, cum?, cand?. Asta e una din consecintele preocuparilor politicienilor. E o parte din Romania, indiferent ca o recunoastem sau nu.
Aveti rabdare la reclama, merita sa vedeti reportajul.

joi, 19 iulie 2012
Internetul si scoala
Cum era de asteptat, rezultatele de la bac sunt consecinta directa a influentei internetului. Copy-paste, facebook, etc. Una e sa citesti 3 carti, alta e sa dai o cautare in Google. Elevii vor zice ca astfel castiga timp. Intrebarea e ce au facut in timpul ramas liber.
miercuri, 18 iulie 2012
Cine vrea, poate
Anul trecut guvernul francez a interzis balotarea paielor dupa seceris, din nu stiu ce motive. Taranii francezi s-au revoltat, sunt paiele lor, munca lor. S-au ales lideri, s-au adunat, au discutat, si-au balotat paiele, sub deviza sa vedem ce-o sa ne faca.
marți, 17 iulie 2012
Rusinea de a munci
Vreau sa adaug ceva la lista de proverbe romanesti actualizate.
Bratara de aur e „meserie”.
In Romania a munci e o rusine. Se vede, dealtfel. Rezultatul e evident. Daca nu ai un job cu nume imprumutat din alte limbi, care sa presupuna cel mult o conectare la internet, esti nimeni si nimic. Toti vaneaza, in cazul in care e musai sa lucreze ceva, un scaun comod, posibilitatea la 77 de pauze, sau lucrul de acasa. Nu neaparat pentru a evita efortul, ci pentru ca uneori esti obligat sa recunosti ca lucrezi si s-ar putea sa fii catalogat rapid.

luni, 16 iulie 2012
Traiasca Politia Romana, traiasca Romania!
Stirea asta e pe bune?
Lasand deoparte prostia vanzatorului si aviditatea cumparatorului, chiar atat de sarac sa fii incat tot ce ai e un pistol si niste gloante? Care nici macar sa nu fie ale tale...

duminică, 15 iulie 2012
Atitudine la altitudine - 2
Am cam incheiat turul prin muntii Frantei, am vazut ce era de vazut. In afara de altitudine, nu m-au inaltat nici intr-un fel.
Atitudine la altitudine 1.
Atitudine la altitudine 1.
sâmbătă, 14 iulie 2012
Ce inseamna sa sarbatoresti prin munca
E vremea secerisului. Toti francezii secera cerealele sambata. Am intrebat pe cineva de ce. Mi-a raspuns ca secerisul e ceva frumos, ca o sarbatoare, e usor si placut. In timpul saptamanii nu au timp, sunt ocupati cu munci serioase.
vineri, 13 iulie 2012
Cum se face agricultura
Una din rutele mele de livrat marfa trece/trecea pe langa un frumos camp de nectarini. Admiram mereu alinierea perfecta a arborilor, egalitatea crengilor, paralelismul randurilor.
Pentru ca de cativa ani profitul scos de producatori din fructe nu e foarte mare, multi au renuntat. Vreau doar sa intelegeti ce inseamna a renunta pentru unii. Anul acesta cultura de nectarini a disparut. Omul a scos copacii din radacini, a arat terenul, a semanat grau, de cateva zile l-a secerat. A strans paiele, a arat din nou, a plantat din nou. Inca nu stiu ce, probabil porumb de toamna sau colza.
Practica e des intalnita in Franta. Acelasi teren, acelasi an, acelasi om, acelasi chef de munca, 3-4 culturi diferite.

joi, 12 iulie 2012
Nivel de inteligenta la scoala de agenti secreti
Scriam in urma cu ceva timp despre conditiile inscrierii la scoala de agenti secreti. Ce bine suna, nu-i asa?
Ei bine, de atunci, Google ii trimite non-stop la articol pe interesatii care cauta: nivel minim IQ scoala agenti secreti, poti intra la agenti secreti cu media 7 la bac, poti intra la agenti secreti fara bac, cei de la SRI nu au religie, cum intri la agenti secreti fara pile, cum intri la SRI daca nu gandesti logic, etc.
Va dati seama ca vom avea cei mai tari agenti din lume?

miercuri, 11 iulie 2012
Oameni care iubesc ceea ce fac
Aveam in gand sa scriu despre niste oameni minunati pe care i-am cunoscut aici, dar am tot amanat. Insa ce s-a intamplat azi m-a emotionat.
Desi nu-mi plac francezii, sunt cativa pe care ii consider exemple clare de curaj, corectitudine, parolism, harnicie. Cunosc o familie de tarani-agricultori, el si ea de vreo 45-50 de ani, iar copiii, un baiat de vreo 22 si o fata de vreo 19. Au cateva sute de hectare de caisi, piersici, nectarini, meri, rosii, cereale, porumb, pepeni si nu mai stiu ce, pe care le lucreaza CU BUCURIE. Sunt rupti. Lucreaza de la 5 dimineata la 10 seara. Uneori abia merg. Dar fluiera. Si canta. Cu totii. Ies din casa in fuga si alearga in 4 directii, fiecare fluierandu-si melodia. Schimba tractoarele, se inteleg din priviri, alearga, rad si canta. Sunt mereu murdari, uneori miros urat, dar sunt fericiti. Credeam ca pot descrie bucuria lor de a lucra, dar se pare ca e de nedescris.
In fine.
Am povestit mult cu el. Imi spune ca asta e viata lor, ca iubeste fiecare copac in parte, fiecare fruct, fiecare leguma, ca le vede crescand cu ochii lui, ca lucreaza de la 9 ani, ca le spune copiilor sa doarma mai mult dimineata dar acestia nu vreau, etc. Mereu cu voie buna, mereu cu gura plina de piersici, cu tone de fructe dupa tractor.
Ieri a fost o furtuna de vara cu grindina. A durat 3 minute si a distrus tot. Nu a ramas nici un fruct intreg pe copaci. In plin sezon, exact inainte de marea recolta. Azi i-am gasit plangand. Pe toti. Baiatul avea umerii vineti de la bucatile de gheata si ochii plini de lacrimi. Cu glas stins mi-a povestit cum alerga disperat sa salveze lazile pline.
Stiu ca au asigurare pentru toate culturile, inclusiv impotriva grindinei. Mi-au spus ca nu e vorba de bani, asigurarea plateste. Dar ei, ei ce mai lucreaza?
De anul trecut de pe vremea asta au asteptat momentul asta si au facut tot posibilul ca sa fie un moment bun.

Cat timp iti ocupa internetul?
Putinul timp liber pe care-l am il impart intre mancare, dusuri si internet.
Ieri a fost furtuna si a picat curentul. Am facut ordine in dulap si in biblioteca. Am citit, am aspirat masina, m-am jucat putin cu cainii. Am stat la dus si la masa mai mult decat de obicei. M-am uitat la o jumatate de film.

Exista lege in Romania?
Daca cei care ar trebui sa apere legea si sa o faca intangibila o incalca, calcand in picioare tot ce are o tara mai important, de ce ne miram ca se inmultesc si incep sa fie majoritari cei care si-au facut un stil (bun) de viata din a incalca legea?
marți, 10 iulie 2012
Rezultate la BAC
Daca e neaparata nevoie sa gasim o scuza pentru a inchide gura celor care arata cu degetul spre rezultatele de la BAC, macar sa fie o scuza plauzibila.
Cica rezultatele de la BAC sunt din nou dezastruoase pentru ca elevii au fost timorati de camerele video. Dupa afirmatia asta pot trage doua concluzii. Elevii romani nu sunt fotogenici, dar sunt narcisisti. In incercarea de a le sta bine camasa sau parul, nu s-au mai putut concentra la subiecte. Sau tinerilor romani, daca nu le lasi o portita prin care sa fure, le-ai taiat aripile si le-ai anulat sansele la viitor.

luni, 9 iulie 2012
Divide et impera
Strategia a mers atunci, merge si astazi.
Romanii sunt impartiti. Nu mai sunt nici romani, nici saraci, nici oblogiti, nici democrati, nici europeni, acum sunt doar USL-isti sau basisti. Si sunt impartiti pe bune, doua tabere distincte, formate in functie de nivelul de naivitate al fiecaruia. Desi, intrebati in afara contextului politic, toti recunosc ca politicienii din Romania sunt sursa problemelor si lasa de dorit.
Divide et impera. N-am stiut sa ne unim niciodata. N-am inteles niciodata ca forta sta in popor ca intreg. Am cautat mereu sa fim altfel decat cel de langa noi, mai destepti, mai informati, mai avuti. In incercarea de a fi cei care aplauda, am uitat ca platim toti aceleasi taxe, ca toti suntem furati, ca viitorul va fi pentru toti la fel.
Indiferent ce veti vota sau cu cine tineti, in momentul in care veti vota impotriva romanului de langa voi, veti vota condamnarea.
Iar tu, apartinator al taberei care va castiga, crezi ca dupa ce se vor aseza in fotolii, isi vor aminti de tine?

duminică, 8 iulie 2012
Ciocoii noi si noi
De-ar sti Goga cat au evoluat ciocoii de atunci...
Noi vrem pământ!
Flămând şi gol, făr-adăpost,
Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut,
Şi m-ai scuipat şi m-ai bătut
Şi câine eu ţi-am fost!
Ciocoi pribeag, adus de vânt,
De ai cu iadul legământ
Să-ţi fim toţi câini, loveşte-n noi!
Răbdăm poveri, răbdăm nevoi
Şi ham de cai, şi jug de boi
Dar vrem pământ!
O coajă de mălai de ieri
De-o vezi la noi tu ne-o apuci.
Băieţii tu-n război ni-i duci,
Pe fete ni le ceri.
Înjuri ce-avem noi drag şi sfânt:
Nici milă n-ai, nici crezământ!
Flămânzi copiii-n drum ne mor
Şi ne sfârşim de mila lor -
Dar toate le-am trăi uşor
De-ar fi pământ!
De-avem un cimitir în sat
Ni-l faceţi lan, noi, boi în jug.
Şi-n urma lacomului plug
Ies oase şi-i păcat!
Sunt oase dintr-al nostru os:
Dar ce vă pasă! Voi ne-aţi scos
Din case goi, în ger şi-n vânt,
Ne-aţi scos şi morţii din mormânt; -
O, pentru morţi şi-al lor prinos
Noi vrem pământ!
Şi-am vrea şi noi, şi noi să ştim
Că ni-or sta oasele-ntr-un loc,
Că nu-şi vor bate-ai voştri joc
De noi, dacă murim.
Orfani şi cei ce dragi ne sunt
De-ar vrea să plângă pe-un mormânt,
Ei n-or şti-n care şanţ zăcem,
Căci nici pentr-un mormânt n-avem
Pământ - şi noi creştini suntem!
Şi vrem pământ!
N-avem nici vreme de-nchinat.
Căci vremea ni-e în mâni la voi;
Avem un suflet încă-n noi
Şi parcă l-aţi uitat!
Aţi pus cu toţii jurământ
Să n-avem drepturi şi cuvânt;
Bătăi şi chinuri, când ţipăm,
Obezi şi lanţ când ne mişcăm,
Şi plumb când istoviţi strigăm
Că vrem pământ!
Voi ce-aveţi îngropat aici?
Voi grâu? Dar noi strămoşi şi taţi
Noi mame şi surori şi fraţi!
În lături, venetici!
Pământul nostru-i scump şi sfânt,
Că el ni-e leagăn şi mormânt;
Cu sânge cald l-am apărat,
Şi câte ape l-au udat
Sunt numai lacrimi ce-am vărsat -
Noi vrem pământ!
N-avem puteri şi chip de-acum
Să mai trăim cerşind mereu,
Că prea ne schingiuiesc cum vreu
Stăpâni luaţi din drum!
Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
Să vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa
Nici în mormânt!
Octavian Goga
Noi vrem pământ!
Flămând şi gol, făr-adăpost,
Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut,
Şi m-ai scuipat şi m-ai bătut
Şi câine eu ţi-am fost!
Ciocoi pribeag, adus de vânt,
De ai cu iadul legământ
Să-ţi fim toţi câini, loveşte-n noi!
Răbdăm poveri, răbdăm nevoi
Şi ham de cai, şi jug de boi
Dar vrem pământ!
O coajă de mălai de ieri
De-o vezi la noi tu ne-o apuci.
Băieţii tu-n război ni-i duci,
Pe fete ni le ceri.
Înjuri ce-avem noi drag şi sfânt:
Nici milă n-ai, nici crezământ!
Flămânzi copiii-n drum ne mor
Şi ne sfârşim de mila lor -
Dar toate le-am trăi uşor
De-ar fi pământ!
De-avem un cimitir în sat
Ni-l faceţi lan, noi, boi în jug.
Şi-n urma lacomului plug
Ies oase şi-i păcat!
Sunt oase dintr-al nostru os:
Dar ce vă pasă! Voi ne-aţi scos
Din case goi, în ger şi-n vânt,
Ne-aţi scos şi morţii din mormânt; -
O, pentru morţi şi-al lor prinos
Noi vrem pământ!
Şi-am vrea şi noi, şi noi să ştim
Că ni-or sta oasele-ntr-un loc,
Că nu-şi vor bate-ai voştri joc
De noi, dacă murim.
Orfani şi cei ce dragi ne sunt
De-ar vrea să plângă pe-un mormânt,
Ei n-or şti-n care şanţ zăcem,
Căci nici pentr-un mormânt n-avem
Pământ - şi noi creştini suntem!
Şi vrem pământ!
N-avem nici vreme de-nchinat.
Căci vremea ni-e în mâni la voi;
Avem un suflet încă-n noi
Şi parcă l-aţi uitat!
Aţi pus cu toţii jurământ
Să n-avem drepturi şi cuvânt;
Bătăi şi chinuri, când ţipăm,
Obezi şi lanţ când ne mişcăm,
Şi plumb când istoviţi strigăm
Că vrem pământ!
Voi ce-aveţi îngropat aici?
Voi grâu? Dar noi strămoşi şi taţi
Noi mame şi surori şi fraţi!
În lături, venetici!
Pământul nostru-i scump şi sfânt,
Că el ni-e leagăn şi mormânt;
Cu sânge cald l-am apărat,
Şi câte ape l-au udat
Sunt numai lacrimi ce-am vărsat -
Noi vrem pământ!
N-avem puteri şi chip de-acum
Să mai trăim cerşind mereu,
Că prea ne schingiuiesc cum vreu
Stăpâni luaţi din drum!
Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
Să vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa
Nici în mormânt!
Octavian Goga
sâmbătă, 7 iulie 2012
Situatia politica e periculoasa
Nu sunt neaparat pro Basescu, dar sunt cu siguranta contra Crin Antonescu. Hai ca Ponta se mai poate schimba, e tanar.
Mai departe de nume si antecedente, situatia politica din Romania e periculoasa. Aveti idee cat costa astfel de mutari? Se pare ca doar referendumul va costa vreo 20 de milioane de euro. In conditiile in care suntem deja datori si inca exista sate fara electricitate si copii fara incaltaminte. Apoi, UE ne va da un picior in fund, nu au nevoie de astfel de apartinatori, au de unde alege. Apoi, in timp ce toti ochii si urechile sunt spre mai marii tarii, cine stie va profita la maxim de gaurile din lege.
A venit vremea sa platim asa cum trebuie pentru indiferenta si naivitatea noastra in ceea ce priveste Romania, romanii si drepturile lor.

vineri, 6 iulie 2012
Discutie simpla intre om si politician
-Domnilor, avem probleme, zise omul simplu din popor. Salarii mici, trai scump, copii fara viitor, bolnavi fara sanse, mizerie, caini, etc.
-Nu sunt bani, ii raspunse cel cu 3 vile, 3 jeep-uri, 3 conturi pline. Tranzitam o perioada dificila.

Urmarile tradarii
Un singur fapt ma multumeste in contextul politic de azi.
Candva, peste ani, copiii copiilor politicienilor vor invata la istorie despre cum bunicii si stra-bunicii lor au furat si au vandut Romania.
Si daca politicienilor nu le e rusine acum de sarcasmul si ipocrizia lor, ba inca mai au indrazneala sa apara in public si sa se bata cu pumnul in piept ca sunt sau vor ajunge la carma tarii, sper ca macar urmasilor lor sa le pice obrazul de rusine cand colegii ii vor arata cu degetul si-i vor ocoli.

joi, 5 iulie 2012
Inainte si dupa Revolutie
Imi amintesc Revolutia din 89. Stateam inchisi in casa, tata ma tinea in brate si ascultam la radio cum se trage. L-am intrebat pe tata de ce se trage si de ce fuge toata lumea. Mi-a raspuns ca se intampla asa pentru ca s-o ducem mai bine, sa prosperam, sa avem libertate si sa avem cu totii drepturi egale.
Ei bine, tata, te-ai inselat atunci si m-ai inselat si pe mine. Ne-au prostit pe amandoi.
Schimbari in bine au fost. S-a deschis cusca, unii au intrat, altii au iesit. Dar in baza democratiei s-au amestecat hotii cu judecatorii, de nu mai stii care-i unul si care-i celalalt. Macar atunci ne temeam de cineva.
Un alt aspect, la Mircea V.

miercuri, 4 iulie 2012
Cat de mare e influenta politicienilor
Stim bine cu totii ca influenta celor implicati in politica e mare. De ce?
Mai simplu spus, un consilier, primar, sa nu mai vorbim de senatori sau deputati, poate rezolva multe. Inclusiv infractiuni, escrocherii, incalcari de lege, scurgere de bani, etc. Toti se tem de nume de politician, inclusiv Politia, justitia, sa zicem. De ce? Legea e lege, pentru un cunoscut al presedintelui la fel ca pentru un boschetar. Ca si-au facut ei un scut din legi, e altceva. Eu ma refer la cei pentru care intervin politicienii.
Cred ca avem o problema de curaj aici, prea ne temem de ei, de relatiile lor, de influente.

marți, 3 iulie 2012
Despre Bac
Dupa cum prevad, in raport cu dezastrul de anul trecut de la BAC, anul acesta notele vor fi umflate la maxim.
Ca doar nu putem sa ne facem de ras tinerii si scolile, in Romania invatamantul merge struna. In Judetul Suceava, parca, sute de note s-au marit in urma contestatiilor. Si daca anul trecut eram la limita analfabetismului, anul acesta s-au pus toti cu burta pe carte si vom avea o explozie de inteligenta. Rezultatul se va vedea, dealtfel, cand proaspetii absolventi cu brio vor ajunge in functii.

luni, 2 iulie 2012
Domnule Ponta
Draga tovarase prea-intelept ambitios Ponta, hai sa lasam o vreme jocul de-a aruncatul pisicii moarte si nu te supara, frate si sa vedem putin ce se mai intampla in tara pe care ar trebui sa o gestionati.
In timpul petrecut pentru a gasi o portita prin care sa intrati la Bruxel ati fi putut arunca un ochi in sanatate, ca nu prea sunt medicamente si mor cei care au luptat intr-adevar pentru tara. Sau ati fi putut incerca sa gasiti niste oameni competenti care sa conduca ministerele, ca trec anii si noi ramanem tot mai in urma. Mai sunt copiii fara incaltaminte si fara speranta, mai e problema padurilor calatoare, problema turismului, lipsa infrastructurii, scurgerea de fonduri, etc.
Chiar vreti sa ne faceti sa credem ca totul in tara asta se rezuma la politica?

duminică, 1 iulie 2012
Pledoarie pentru Romania
Pledez pentru Romania. Pentru ca mai departe de politica, hotie, nesimtire, coruptie, interese, Romania e o tara minunata. Si pentru ca fiecare copac taiat inseamna un pas spre finish. Si pentru ca fiecare colt de natura valorificat de cine nu trebuie e ca un acord dat pentru dezastru.
Cantecul l-am descoperit la Rudolph. Nu pot decat sa doresc ce doreste autorul: „...si ce-as mai fi vrut/sa va fi durut/cand moare un brad...”

Abonați-vă la:
Postări (Atom)