duminică, 24 martie 2013

Liniste!

          Liniste, te rog! Da sonorul incet, incearca sa nu faci mare zgomot cu mouse-ul. Asigura-te ca nu e nimeni in spatele tau. O sa vorbim de/spre Romania. Inca o data te rog, liniste deplina.
          Stiu, e greu sa traiesti in liniste. Sa nu spui ce te doare. Dar merita. Chiar vrei sa-i superi? Mai bine asteapta umil, adu-ti jertfele la timp, intr-o zi isi vor aduce aminte de tine. Intre timp, numara-ti incet banii marunti, inchide copilul in casa, iesi tiptil si du-te sa cumperi o paine. Dar nu spune nimanui ca ai nevoie sa mananci, sa nu fii aratat cu degetul. Ai grija cum mergi pe strada, sa nu calci pe gunoaie, sa faci galagie. Treci incet si pe langa caini, sa nu-i trezesti. Intoarce capul cand treci pe langa golanii ce reazama gardul si chiar daca te scuipa, ignora-i. E dreptul lor sa fie acolo. Nu te mai opri in fata cofetariei, prajiturile nu sunt pentru tine. Nu te mai gandi la gesturi necugetate, maine trebuie sa platesti rata, ai insemnat chiar si in calendar. Vezi, lampa de birou e inca acolo, in vitrina. Mai ai putin, inca 2 ani de economii si o poti cumpara. Atentie! Ah, ai cazut in canal! Nu-i nimic, iesi incet, asa, zambeste. Bine ca nu ai fost cu masina, bine ca e in service. Vezi multimea de acolo? Nu, nu se roaga, protesteaza. Dar o fac in liniste, sa nu deranjeze. E doar de protocol, de fapt nu cer nimic, au tot ce le trebuie.
         Vezi, nu e chiar atat de greu, daca stii sa nu observi si sa treci neobservat. Ba chiar te-ai intors cu bine acasa.  Daca ignori, reusesti. Porneste incet televizorul, ia agenda si noteaza: 10 crime, 7 violuri, 4 jafuri, 3 noi taxe. Nu e rau, ieri au fost mai multe, incet-incet lucrurile se indreapta. Ai facut bine ca ai scos posturile internationale, te derutau, de ce sa ai termeni de comparatie? Nu e bine, tu faci parte dintr-un popor unic, suprem, recunoscut pe mapamond.
         Continua-ti viata in liniste. Ai rabdare. Pe lista mai sunt cativa care trebuie sa treaca pe la putere si gata! Tu fa liniste, lasa-i sa ia cat doresc, fii multumit ca ti-au facut si tie loc sa traiesti in tara ta.

17 comentarii:

  1. Ar trebui sa dai un exemplu, sa vedem si noi cum sa facem incat sa schimbam ceva in tara asta. Eu nu stiu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uite, iti dau exemple: sunt dusmanul nr 1 al primariei din localitatea unde am domiciliul. M-am certat cu majoritatea de acolo pentru incompetenta si coruptie. De fiecare data cand vad oameni care arunca mizerii pe jos ma opresc si ma cert cu ei. Chiar saptamana trecuta era sa ma iau la bataie cu doi nesimtiti care au aruncat o punga de gunoi din masina si cu un taximetrist care mi-a taiat calea in trafic. Am o padure pe care o apar cu arma, stau noptile pe acolo sa stie hotii de lemn ca nu-i chiar asa usor sa fure. Cu politia tampita ma cert, pe vecini i-am pus la respect si tot asa. Dar degeaba, voi sfarsi doar prin a-mi face dusmani, pentru ca fiind singur lumea crede ca eu nu sunt normal. Asta e cauza suprema. Nu politicienii, asa cum ne place sa spunem. Politicienii fara ignoranta noastra nu ar putea fi atat de corupti.

      Ștergere
    2. Totusi, se pare ca nu prea ai succes. Cam tot la fel e in tara asta. Fara suparare, dar nu cred ca asta e solutia scoaterii Romaniei din mocirla. Inteleg ca nu trebuie sa inghitim, insa nu e suficient asta. Probabil ca radacina răului e alta.

      Ștergere
    3. Nu e suficient, dar e ceva. Prefer sa mor facand asta decat sa traiesc vazandu-mi copiii slugi ale infractorilor.

      Ștergere
    4. Articolul asta m-a impresionat emotional, incat m-am simtit obligat sa formulez o sugestie mai practica. NU cu arma si cu cearta se educa oamenii asa civic. Trebuie sa iei exemplu de la Gandhi, sa fii pacifist, de ex iei o placuta pe care scrii "aruncati gunoiul catre mine" si te asezi in pozitie de yoga in fata primariei cu un cos in mana astfel incat oamenii sa se ia la intrecere unii cu altii ca sa nimereasca cosul din poala ta cu gunoiul lor (in loc sa-l arunce pe strada)...este, intr-adevar un fel de stradanie altruist-sacrificiala simbolica ff pasnica, plus cred ca ar fi utila deoarece ii indemni pe altii la competitie sportiva sa nimereasca cosul cu gunoiul, deci invata si ce e democratia de tip calitativ in acelasi timp, plus se vor simti mai bine ca arunca asa gunoi in directia generala a primariei in fata careia stai tu...desi desigur nu trebuie sa fii misogin cu femeile + nici sa faci greva foamei, ca astea au fost exagerate, cred eu, si la Gandhi, de aceea eu am introdus si un element umoristic astfel incat sa nu se ingrijoreze lumea despre tine prea tare daca te-ar vedea topindu-te de foame acolo cu un cos de gunoi in mana in fata primariei

      Disclaimer: adu-ti aminte ce te-au sfatuit parintii sa nu te iei dupa ce iti spune sa faci Gigel, Ionel, etc.

      Ștergere
  2. E clar, esti suparat tare daca ai scris tu mai mult de 10 randuri!:)
    Dar ai dreptate, ne refuzam singuri dreptul de a protesta sau macar de a ne cere rdepurile, suntem educati sa induram in liniste.Eu nu obisnuiesc sa tac, sunt chiar vocala spre obraznica dar tot nu foloseste prea mult, imi lipseste ecoul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact, suntem educati sa induram, asa ne-a invatat comunismul.

      Ștergere
  3. Pentru unii viata e exact ca mai sus.

    RăspundețiȘtergere
  4. Refuz sa pornesc tv-ul pe posturile alea. Prefer sa ma documentez de pe net :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Da' ce fel de mouse ai tu, de face atat de multa galagie?... :)))

    P.S. E mult prea mult adevar si prea multa realitate dureroasa in ce-ai scris tu, ca sa comentez in aceeasi nota...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am mai spus, daca facem destula liniste putem auzi cum se fura.

      Ștergere
  6. Este bine ca incerci sa faci ceva, insa cand esti singur este greu. De exemplu, am aproape un an si jumatate de cand incerc sa imi conving prieteni sa se plimbe mai des cu bicicleta. Am reusit cu foarte putini, insa tot este mai bine decat nimic. Acum vreo doua saptamani mi-am convins un prieten sa nu iasa in club, ci sa adune cativa prieteni si sa ne uitam cu totii la un film. Aceea a fost sambata in care am vazut filmul "Paul", cu extraterestrul acela care vroia sa plece inapoi pe planeta lui.

    Stii reclama aia la berea Neumarkt? "Suntem multi".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Totul pleaca de la nivel de individ. Parca acum 20 de ani nu erau chiar atatia escroci in politica. Acum insa sunt multi, pt ca s-au dat unii dupa altii. Asa e si in popor.

      Ștergere
  7. Raul, e corect ce spui si mi-a placut materialul. Este vorba de atitutdine, si de atitudine civica. Pot sa spun ca da randament. Uite, daca iti cunosti drepturile si daca esti corect, fara sa umbli cu smecherii tipic romanesti, constati cu surprindere ca lucrurile functioneaza. Eu, de exemplu, nu am dat spaga. Suna ciudat dar asta e adevarul. Nici macar in spital. E vorba de atitudine. cand toata lumea e corecta si ia atitudine lucrurile se schimba. Dar, asa cum ai constatat, romanul in general e un personaj care dormiteaza cu capul intre urechi. Asteapta sa faca altii in locul lui, o revolutie, o demonstratie, un protest, o actiune si el sa culeaga doar rezultatele daca sunt iar daca nu, de pe margine sa poata arata cu degetul. Sunt romanca, sunt mandra de asta dar sunt multi romani de care mi-e rusine ori scarba. Nu e vorba de romanism ci de metehne de care unii nu se pot dezbara.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am experimentat corectitudinea si supunerea in baza unor legi prin tarile prin care am fost. Si da, functioneza bine. Inteleg de ce la romani nu functioneza nimic: lumea nu se schimba atunci cand ii place asa cum e.
      Am acelasi sentiment ca si tine, mi-e scarba desi as vrea sa fiu mandru. Dar nu pot accepta nesimtirea, lasitatea si invidia aceasta primitiva.

      Ștergere