vineri, 31 mai 2013

Peisaje din Apuseni

             Niste peisaje superbe din Apuseni, ca dovada a interesului si loialitatii conducatorilor nostri fata de popor si de tara.

joi, 30 mai 2013

miercuri, 29 mai 2013

Cum se fac lucrurile cu pasiune

             Am fost sambata seara la un concert sustinut de Poum Tchack intr-o sala polivalenta dintr-un sat, cu ocazia unei serbari culturale. Poum Tchack e o trupa destul de cunoscuta in Franta, canta un amestec de jazz, country si rock. Scena plina, instrumente, lumini, fum, insa pentru ca era tarziu, ora 23, in sala nu s-au adunat mai mult de 50 de persoane, Chiar am numarat, vreo 50, dintre care vreo 10 pensionari dormeau. Totul anunta un spectacol ratat, efectiv nu aveau pentru cine sa cante. Dar...
             Dar si-au acordat instrumentele cam o juma de ora, au setat sunetul, luminile si au cantat o ora si jumatate cu pasiune, ca pentru un stadion intreg. N-am vazut niciodata un asemenea spectacol, se simteau atat de bine pe scena, interactionau cu cei 15 oameni din fata scenei, transpirau, cantau, schimbau instrumente, a fost extraordinar. Spectacolul a fost gratuit. Se pare ca pasiunea nu face casa buna cu interesul.

marți, 28 mai 2013

Reclama buna face reclama proasta

            Imi plac lucrurile clare, simple si la obiect. Lucrurile bune scot in evidenta lucrurile rele.

                                                                                          

luni, 27 mai 2013

Marea diferenta sau locul in care banii nu se fura

             Noi avem depozitul la cateva sute de metri de casa, langa un alt drum decat cel care duce la casa. Acolo e frigiderul, toata marfa, toate utilajele, scule, motorina, etc. Nu exista gard, poarta sau camere de supraveghere, iar depozitul nu-l inchidem niciodata. Nu numai. Acolo lasam tone de marfa. Nu numai. Unii clienti vin seara tarziu sa ridice marfa si nu e nimeni acolo. Le lasam bonul, ei isi iau marfa, lasa banii si pleaca. Sunt clienti pe care nu i-am vazut niciodata. Toti platesc, nu ia nimeni nimic in plus, uneori se aduna bani de la mai multi clienti, nu-i ia nimeni.
            Mi se pare extraordinar asta, nu pentru ca nu e normal, ci pentru ca, la fel cum ei nu concep ca cineva sa fure, asa nu concepem noi ca cineva sa fie corect. Asta-i marea diferenta.
           
            Later edit:  sunt mandru ca sunt roman, sunt mandru de voi, nu a intrebat nimeni unde avem depozitul!

duminică, 26 mai 2013

Prietenilor mei emigrati

            Intr-o Romanie plina de paradoxuri, unde ori traiesti cu latul la gat, ori cu lantul la gat, suntem niste generatii de sacrificiu. Veti spune ca fiecare generatie se sacrifica, lumea se schimba. Da, dar parca alt chef de viata ai cand stii directia.
            Am multi prieteni sau fosti colegi plecati din tara. La ei ma gandesc, fiecare traieste drama emigrantului, indiferent in ce pozitie sunt. Strainii sunt primitori, dar pana la un punct, exista o parte din noi intangibila in acest sens.
            Ne intoarcem in Romania si intelegem rapid ca tot sistemul de acolo e facut in asa fel incat sa ia tot si sa nu ofere nimic (bun). Plecam inapoi. Dar nu putem lua cu noi muntii, raurile, satele, boii si caii, sarmalele, etc.

sâmbătă, 25 mai 2013

Cum putem trai bine

         Si daca va veni din nou vremea in care se va spune "a fost un om cumsecade si a avut un caracter puternic"? Daca va trece moda caselor, vilelor, masinilor, parfumurilor si se va reveni la adevaratele si vesnicele valori?
         Probabil ca ai. Probabil ca vei avea. Ca doar de aia muncesti pana nu mai poti si faci compromisuri. Dar, spune-mi, ce duci cu tine cand pleci? Daca maine se termina, vei avea regrete?

vineri, 24 mai 2013

Vara, iarna sunt pe val

           Ascult radio, in timp ce fac cate ceva prin casa. Nu e nu stiu ce, vreo 10 piese care se tot reiau, dar mai aud o stire. Melodia Iarna pe val se difuzeaza des, inca e in topuri, chiar daca suntem la inceput  de vara.  M-am intrebat oare de ce. Pai pentru ca toata iarna s-a difuzat Eu vara nu dorm.

joi, 23 mai 2013

Politia romana rules!

            Mai citesc cate o stire de prin Romania si ma crucesc.
            Ziua de Cluj scrie ca zeci de politisti si comisari au facut o descindere in discoteca din... Maguri Racatau si l-au arestat pe DJ ca avea muzica piratata.
            Maguri Racatau e o comuna in inima Apusenilor, in varf de munte, cu vreo 2 000 de locuitori in toate cele 3 sate aferente. Probabil politistii au fost mai multi decat cei din discoteca. In fine, nu-i rau sa le fi explicat tinerilor cum e cu legea, dar... Dar ma gandesc la cluburile si discotecile din orase, la cat se fura, la cate droguri se consuma, la cata violenta exista, la interlopi, la minori corupti, etc.
             E o rusine sa promovezi astfel de fapte brave ale politiei romane, cand tara se stinge infectata de coruptie si mizerie.

miercuri, 22 mai 2013

Educatie primara

            Eram pe malul Ronului si mancam un Kebab. Kebab Kebab, din ala facut de turci, in paine, nu prostii. Turcii astia se descurca oriunde merg, unde se aseaza deschid o kebabarie si nu mai au treaba.
            Ce vreau de fapt sa spun: langa mine erau pe terasa niste adolescenti, cu motociclete, murdari, flamanzi, mancau si ei. Nu aveau mai mult de 15-16 ani. In Franta tinerii sunt foarte artagosi, fiind rasfatati de parintii lor ultra extra cocosi nationalisti. In fine, nu asta am vrut sa spun.
            Ce vreau sa spun: baietii au mancat, au adunat frumos cosurile, iar cel mai mare dintre ei a spus: "Ba, hai sa ducem inauntru cosurile, sa-l respectam pe turc, ca-i strain." Si asa au facut. Au strans masa, au lasat curat, apoi s-au urcat pe mobre si au plecat cu galagie.
            Ce vreau sa spun: nu conteaza sa te pierzi in politeturi, daca nu ai educatia primara.

marți, 21 mai 2013

Lupii protejati prin lege

           Am scris pe la inceputul blogului, acum vreo 2 ani jumate, urmatorul articol:

          Am urmarit zilele trecute la stiri cazul tanarului care a stat degeaba opt ani inchis in penitenciar. Opt ani! Nu opt ore, sau opt luni si nu intr-o pensiune sau pe scaunul comod al unui birou. Inchis!
         Cazul lui ma face sa ma gandesc iar la lupii protejati prin lege ai Romaniei. Sunt protejati fara a fi macar pe cale de disparitie. Ba chiar se inmultesc prea repede. Ma intreb cat trebuie sa fie de infometati ca sa nu se gandeasca ca hoitul pe care il sfasie sub ochii lumii se va termina intr-o zi. Desi lasa doar oase in urma lor, nimeni nu-i alunga, ba mai mult ii lasam sa inteleaga ca actiunilor lor sadice sunt indreptatite. Si-au castigat dreptul la masa prin lege. Prin legile lor. Si-au marcat teritoriul, l-au asigurat si s-au pus pe treaba. Pe cei care riposteaza fie ii invita la masa, fie pe masa. Le merge bine aici, nu vor sa plece pentru ca mereu vor gasi o prada speriata sau naiva pe care sa o consume. Ei nu trebuie sa stranga centura. De fapt nu pot, pentru ca burtile lor sunt in continua crestere.
          Unii au reusit sa fuga. Altii s-au aliat. Ceilalti asteapta speriati urmatoarea lege, ingroziti de moarte la gandul ca s-ar putea sa se incadreze. Sunt constienti ca radacinile si oasele ce le raman ca hrana nu vor multumi lupii tot mai flamanzi. 


           Nu s-a schimbat nimic.

luni, 20 mai 2013

Diferente in aplicarea legii

            RDS-RCS a fost amendata in Ungaria pentru ca a scos posturile Discovery. Foarte bine. Foarte rau ca in Romania nu-si cere nimeni drepturile, ce ni se baga pe gat aceea inghitim.
            RDS-RCS e cea mai reclamata companie la ANPC! Bine, numai eu am facut vreo 15 reclamatii. E si cea mai neserioasa companie din acest domeniu, ei mergand pe principiul ca daca au zeci de milioane de clienti, chiar daca pierd jumate, tot le raman.

duminică, 19 mai 2013

Asediu

         O vorba scurta am de spus azi, ca e duminica, zi de odihna si de reconsiderare.
         Vorba mea este despre nedreptatea de a te considera invingator intr-un razboi inegal. Despre satisfactiile si prazile de razboi obtinute nu datorita priceperii in lupta, nici a curajului, ci datorita conditiei firave a adversarului. Despre atacul in haita. Despre lovituri parsive date unui adversar ce nu are dreptul la arme. Despre cei care se cred afaceristi, magnati, politicieni, destepti, cand de fapt sunt niste profitori fara scrupule si fara suflet, lasi buni de gura, aciuati in Romania asediata prin taxe si impozite.
          Ma gandesc cat de bine se potriveste in acest context textul din Biblie: "...Vai de voi, carturari si Farisei fatarnici! Pentru ca voi mancati casele vaduvelor, in timp ce, de ochii lumii, faceti rugaciuni lungi... Vai de voi, carturari si Farisei fatarnici! Pentru ca voi inconjurati marea si pamantul, ca sa faceti un tovaras de credinta; si dupa ce a ajuns tovaras de credinta, faceti din el un fiu al gheenei, de doua ori mai rau decat sunteti voi insiva... Povatuitori orbi, cari strecurati tantarul si inghititi camila!..."   (Matei 23)

sâmbătă, 18 mai 2013

Despre ce mint femeile

             Cititi un studiu care arata unde mint cel mai mult femeile.

Diferente in abordarea turismului

             Sambata trecuta am urcat putin in munti si am luat o teapa frantuzeasca.
             Inca de jos am vazut puzderie de indicatoare si afise cu Grotele preistorice de la Soyons. Ma gandesc ca trebuie sa fie ceva interesant, daca au atata reclama, asa ca am urcat. Ajung la grota, o deschidere frumoasa, cu gratii, afise, pliante, 7 euro intrarea.  De la intrare se vedea putin, o incapere nu mai mare ca un garaj, cu niste manechini ce infatisau o familie, un urs, un leu. De banii astia, e imensa, zic. Am intrat, a inceput tanti sa ne vorbeasca de Neandertal, eu abia asteptam sa intram in vreun tunel prin care sa trecem spre pestera mare. Da de unde! Gaura aia era tot! Nu mai mult de 50-60 m patrati.
              Am mai scris despre cum francezii, cand au o piatra mai mare sau un copac mai stramb, le transforma toate in obiective turistice si fac o gramada de bani.
              Ma gandesc la Pestera Ursilor, la Ghetarul Scarisoara, la Meziad.

vineri, 17 mai 2013

Directii generale si directii personale

             Sunt prea mic pentru razboiul asta mare. Si voi, cei ca mine, la fel. Lumea e cu susul in jos si degeaba incerc eu sa o intorc. Cei care o mentin astfel sunt mai puternici si mai multi decat mine. Directia e clara si dura, vor rezista cei care vor accepta sa-i manance pe cei slabi.
            Ne-am pierdut valorile. Trasaturile umane se estompeaza. Traditiile nu mai au loc intre inovatii. Bunul simt si respectul te condamna sa ramai in urma. Credinta e falsa si Dumnezeu e din ce in ce mai departe.
            E din ce in ce mai greu sa ramai integru si sa-ti construiesti un caracter corect.
            Sunt si vor fi vremuri grele, insa eu nu ma voi adapta. Prefer sa raman in urma.

joi, 16 mai 2013

Cand se schimba situatia

            Sa nu te increzi niciodata in pozitia ta sau in cel de langa tine. Nu de da mai mare decat esti, nu te crede mai puternic decat poti sa fii. Nu stii niciodata ce intorsatura poate lua situatia si s-ar putea sa simti un nod amar in gat si sa-ti para rau pentru fiecare cuvant pe care l-ai spus.

                                                                                       

miercuri, 15 mai 2013

Soc! Vezi aici!

            Am intrat pe StirileProTv sa vad ce se mai intampla prin tara. Si vad urmatorul titlu: fabulos-un-barbat-se-urca-in-copac-iar-ursul-o-ia-dupa-el-vezi-ce-face-pentru-a-scapa-de-urs-video. Am intrat, normal, sa stiu si eu ce e de facut cand te ataca ursul, sa vad de ce e capabil omul in situatii extreme. Am vazut doar de ce sunt capabili stiristii, cat de mult pot minti, cat sunt de nesimtiti si de ticalosi. Ia uitati-va si voi aici si spuneti-mi ce a facut omul.

marți, 14 mai 2013

Fiica lui Ms Bean

            Nu stiu cine nu-l cunoaste pe el, pe Ms Bean.
            Dar pe fiica lui o cunoasteti? Oare ce naste din Bean, fasole mananca? Inca o demonstratie ca minunile exista.
                                                             
                                                                              Sursa foto

                Mai multe fotografii, pe Google.

luni, 13 mai 2013

Domnule Ponta

             Domnule Ponta, de discursuri ni s-a acrit. Stim, sunteti buni cu totii.
             Poate ca ar fi bine sa-i faceti o vizita ministrului padurilor si sa-l intrebati cum se face ca in Romania de taie 3 hectare de padure pe ora. Au fost anchete, filmari, dovezi, marturii, nume, e totul clar, se fura codrul. Daca nu spuneti nimic asta inseamna ca sunteti de acord.
             Poate ii faceti o vizita si ministrului internelor, sa vedeti de ce pagubitii sunt batuti de hoti, apoi batuti de politie, apoi amendati, apoi condamnati. La fel, daca nu luati masuri, inseamna ca sunteti de acord.
             Ca nu putem prospera, am inteles, desi e de neinteles. Pentru ca discursurile demonstreaza ca sunteti capabili. Dar macar sa protejam ceea ce avem, daca vindem tot, ne luam adio de la generatiile viitoare.
             V-am mai spus, daca nu veniti cu fapte, sunteti la fel ca cei de dinainte, poate chiar mai rau.
               

duminică, 12 mai 2013

Banii si noi

          Ca de obicei, duminica, ganduri de duminica.
          Se traieste haotic. Linia de start si linia de sosire-banul. Sigurul reper, singurul interes. O cursa fara reguli, fara principii, fara scrupule. Fara loc de intelegere si iertare. O cursa departe de adevar.
          Pentru ca altfel nu se poate (sau nu stim) obtine banul, incalcam aproape toate legile etice sau pe care le lasa Biblia ca repere si criterii de viata. Si cand tragem linie, ne miram ca, desi probabil avem bani, ceva lipseste. Acel ceva care te face sa-ti pui capul seara fericit pe perna si sa dormi linistit. Sa nu mai vorbim de premiu.

sâmbătă, 11 mai 2013

Plaja

            O plaja interesanta. Dati un click, merita.

Cum scapam de capuse

             Pentru ca vine vara si pentru ca sunt periculoase, atentie la capuse!

             Înnebunită după aroma fosforului umed, căpușa este dispusă să părăsească inclusiv corpul nostru, dacă simte acest miros. Cu toții incercam sa ne ferim de înțepătura căpușelor, care după cum se cunoaște, răspândesc boala Lyme (Borrelioza).

             Căpușa înfiptă în piele poate fi îndepărtată cu ușurință cu ajutorul unui singur băt de chibrit. Umeziți capul unui băț de chibrit, și descrieți cercuri cu el, în jurul locului unde este înfiptă căpușa. După câteva secunde căpușa își va extrage singur capul, și se va urca pe bățul de chibrit, pentru a savura mirosul de fosfor! Această metodă de îndepărtare a căpușelor s-a dovedit a fi cea mai sigură și cea mai eficientă. Se stie ca prin apucarea corpului căpusei riscam ca saliva acesteia să fie injectată în corp prin ruperea capului insectei înfipte în piele. 
             Această metodă ar trebui răspândită si prin mass-media!

            Consultati medicul!

vineri, 10 mai 2013

Cu cine semanam

             Francezii seamana cu Napoleon. Daca isi pun ceva in cap, actioneaza pana reusesc. Daca au dreptate, se zbat pana isi obtin drepturile. Daca i-ai suparat, fug dupa tine pana te prind.
             Spun asta pentru ca eu nu vad nici o asemanare intre noi, cei de acum si stramosii nostri. Aia s-au luptat. S-au aparat. Au mers pe jos la Viena sa-si ceara drepturile. S-au ajutat. S-au unit. Si au reusit. Noi am cam uitat ce au facut ei. Ba mai mult, calcam in picioare faptele lor. Nu le semanam.

joi, 9 mai 2013

Furtul de identitate

              Pana revin cu putin timp sa mai discutam, va las cu o reclama buna, despre furtul de identitate pe internet.

                                                                                             

                                                                                           

miercuri, 8 mai 2013

Pentru ce traim

           Am eu o problema cu traitul degeaba. Pentru ca ii cunosc pe prea multi care nu mai au altceva de facut decat sa-si dea palme, realizand ca, pe cand s-au gandit ei sa deschida ochii, s-a dus naibii viata.
           Poti traversa lumea in toate directiile. Dar daca nu ai atins acel punct la care sa-ti raportezi sentimentele, ramai un fals. Ma refer la lucruri care au puterea sa schimbe. Un copil. O dragoste reala. O tresaltare a inimii in fata unei minuni. O creatie. O intalnire cu Dumnezeu. Cateva clipe traite pe plaja lui DiCaprio.

marți, 7 mai 2013

Pe dos

            Lipsa fricii genereaza dezordinea. Ordinea survine in urma recunoasterii si respectarii unor criterii (sa nu zicem legi, conceptul de lege fiind perimat de mult).
           Controlul s-a pierdut. Pentru ca cei care ar trebui sa impuna controlul ori au altceva de facut, ori nu sunt competenti. Politicienii rezuma Romania la cateva nume de partid. Autoritatile accepta haosul pentru ca le intra niste bani in plus. Cetateanul nu mai crede in ei si e constient ca trebuie sa se descurce singur, cum poate si cum stie.
          Banul fiind scopul suprem, mai presus de orice, toti il cauta, fara scrupule. Sistemul e pe dos. Banii genereaza dreptatea, legea, libertatea, democratia. Nu invers.

duminică, 5 mai 2013

Pentru Paste

             In zile ca acestea nu mai conteaza daca suntem romani, saraci sau bogati, tineri sau batrani, frumosi sau urati. Fapta e universala si neconditionata. Si fiecare om are exact acelasi drept la bucurie. Si e dator la o recunostinta enorma.

Cand sunt Pastele Cailor

            Pastele Cailor exista. Asa ca aveti grija cand promiteti ceva... la Pastele cailor.
            Mai demult, cand ungurii si romanii se intelegeau si aveau cu totii loc in Romania si cand oamenii lucrau pamantul, sa ai cal era lucru rar. Asa ca, la Pastele catolicilor romanii cereau cu imprumut caii ungurilor ca sa-si creasca randamentul la munca, iar de Pastele romanilor ungurii le cereau acestora caii ca sa lucreze mai mult si mai usor. Astfel caii nu se odihneau niciodata.
            Dar... o data la multi ani, Pastele se potriveau deodata. Atunci nu lucra nimeni, iar caii luau si ei pauza. Atunci era Pastele lor, Pastele Cailor.
            Sarbatori fericite!

sâmbătă, 4 mai 2013

Text trist pentru Paste

             Mereu inaintea sarbatorilor oamenii parca isi pierde mintile.
             Ce facem nu are nici o legatura cu ceea ce ar trebui sa facem. Dar am dus Sarbatoarea acolo unde am vrut noi, ca vezi-Doamne suntem evoluati si destepti si avem nevoie uneori sa ne dam arama pe fata.
             Nu are nici un rost sa tii post o luna sau cat se tine daca rupi rafturile magazinelor cu caruciorul pentru momentul in care se termina postul. Nu are nici un rost sa fii bun daca in momentul in care se termina postul bagi cutitul intr-un miel.
             Hristos a murit ca sa intelegem ideea de sacrificiu. A zacut pe cruce, cu piroane in maini si cu spini pe cap. A inviat ca sa ne rugam unui Dumnezeu viu. Unde vedeti voi motivul de a bea si de a manca pana nu mai putem? Sa ne rasfatam in zilele de Paste e de fapt o bataie de joc fata de Sarbatoare.
              Totul e fals. Singura religie e banul. Bisericile sunt comerciale si preotii speculanti. Fiecare isi formeaza credinta in functie de interes.
            

vineri, 3 mai 2013

Spre civilizare, cu logica si simplitate

             O construcție bună nu se începe niciodată de la acoperiș. E o lege universal valabilă. Pâna la România. Pentru că românii sunt neam ales, unici prin măiestria lor de a face totul invers. Și ne întrebăm de ce nu scapam odata de blestemul meșterului Manole.
           Ecuația e simplă. Comunismul a fost greu, dar s-a terminat. Avem reminescente, bineinteles, dar majoritatea ar trebui sa fie mai puternica. 
           Societate, civilizare, educatie, efort. Niste cuvinte care ar trebui inscriptionate pe bannere si expuse in locuri publice.

joi, 2 mai 2013

Sculptura in vata de zahar

             Oare va mai amintiti de vata de zahar? La mine intre blocuri a adus-o un tigan, cativa ani am stat in fiecare zi la coada, omul vindea atat de mult incat ne ruga sa aducem betele inapoi.
             Iata o alta varianta:

                                                                                    

miercuri, 1 mai 2013

Problema pamantului si a padurilor

            Decenu (eu ii zic Deceneu) scrie despre cum strainii ne cumpara pamanturile. Situatia e grava, nu vom mai pleca din tara ca sa lucram pentru straini, vom lucra la noi in tara pamanturi straine. Pe de o parte. Pe de alta parte, asa ne place noua, romanilor, sa lasam totul pana cand nu se mai poate face nimic si apoi sa ne punem mainile in cap. Noi nu lucram pamantul, dar nici altii sa nu-l lucreze. Sa ramana asa, ca asa-i sta bine unui pamant roditor, plin de maracini. E grav, eu personal ma tem, dar mizez pe capacitatea guvernului de a impiedica orice initiativa de munca si de productie.
            O alta problema extrem de grava e furtul padurilor. Se discuta cu probe de atatia ani si totusi nu se face nimic. Ba da, se face, cei care au ceva de zis sunt batuti de hoti, apoi batuti de politie, apoi amendati, apoi condamnati. Chiar daca e padurea lor si vor sa si-o apere.