Totul si nimic

           Statul roman ne-a obisnuit sa ne ceara totul si sa ofere nimic. Pretentiile si cerintele statului sunt cu mult peste un nivel normal, logic, in timp ce conditiile oferite sunt sub orice critica, aproape inexistente. Sistemul e construit si functioneaza dupa criteriul "luam cat putem mai mult si dam cat mai putin". Rolul si valoarea cetateanului reprezinta doar capacitatea lui de a plusa cat mai mult intr-un cont de care nu auzim niciodata.
           Desi avem o ruina de tara, platim sute de taxe. Doar Paradisul e mai scump. Sutele de taxe inseamna bani, inseamna birouri in plus ocupate de functionari care nu stiu nici macar sa scrie, inseamna cozi la care iti pierzi timpul si mintea. Platim impozite. Platim asigurari. Platim penalizari. Platim cotizatii la sanatate, pensionari, somaj, detinuti, etc, etc... Platim. Doar platim, pentru ca daca se intampla sa cerem, nu primim. Fie nu avem drept, fie nu ne incadram, fie nu e de unde.
           Consider jalnic faptul ca situatia de criza afecteaza si limiteaza doar statul, nu si cetateanul. Romanul nu are dreptul sa fie lovit de criza. El trebuie sa plateasca si sa cotizeze in continuare, indiferent daca are sau nu. Dar nu poate beneficia de ajutorul statului, ca doar e criza. Taxele si platile raman aceleasi, ba mai mult, se inventeaza altele noi, in timp ce salariile scad, locurile de munca se reduc, preturile cresc, sansele dispar. Unul din zece romani vorbeste singur pe strada, acelasi raport e pentru cei care mor de foame sau omoara de foame.
           Vom primi ceea ce ne-am dorit intotdeauna: libertatea. Ne vor lua totul, iar cand nu vom mai avea nimic, nu vom avea ce pierde, deci vom fi liberi!