marți, 15 februarie 2011

Din suflet... pentru Tine

          "E nepotrivit ceea ce-ti voi scrie in continuare, dupa ce te-am blamat si te-am criticat atat, dar azi a fost o zi speciala si vreau sa stii ceea ce cred cu adevarat despre tine.
           Te iubesc. Daca nu te-as iubi, daca mi-ai fi indiferenta, nu mi-as pierde timpul gandindu-ma la tine. Mi-as vedea de ale mele, am suficient ca sa fiu multumit. Dar am o datorie fata de tine si chiar daca uneori mi se pare inutil, vreau sa lupt in continuare, poate reusesc sa mai salvez ceva. Pentru ca ai un potential imens dar ceva sau cineva nu te lasa sa-l dezvolti. Deasemenea iti spun ca directia in care mergi nu e buna, asta cred ca ai vazut si tu, mergi din rau in mai rau si te apropii de o nenorocire. Va fi greu sa te salvezi atunci, vei fi lipsita de puteri, nu vei avea resurse. Iar cei care te vor ajuta isi vor cere drepturile.
           Am plecat pentru ca ma simteam claustrat langa tine. Mi-e bine acolo, dar eu apartin tie si ideea de exil ma deranjeaza mereu. M-ai alungat, ignorandu-ma. Am simtit ca valoarea mea e zero, nu mi-ai mai lasat niciun drept, nici o sansa. Ai fost naiva, te-ai lasat influentata si condusa de cei fara scrupule. Ti-au castigat increderea si te-au folosit. M-am salvat, ca sa nu ma pierd odata cu tine. Regret ca nu m-ai lasat sa-ti fiu loial.
           Ai atatea calitati, esti speciala, s-a investit mult in tine in trecut. Dar ai crezut ca poti ajunge in top peste noapte. E imposibil, pentru ca esti complexa. E greu, ai intrat intr-un cerc vicios in care toti vor ceva de la tine. Si te usuci.
           Sunt departe dar sunt cu gandul la tine. Avem multe amintiri si momente bune impreuna. Langa tine am crescut, in umbra ta. M-ai invatat sa rezist, sa ma bucur de putin si am scos-o la capat chiar daca a fost greu. Dar acum atitudinea si pozitia ta sunt exagerate, inadmisibile. Stiu ca nu esti de vina. De vina e doar caracterul tau neglijent, pasiv. Asta i-a atras pe oportunisti langa tine.
           Pentru ca te iubesc, sunt oricand dispus sa ma intorc la tine. Dar nu in conditiile acestea. Schimba-te, alunga raul din tine.  Pune-ma la incercare, da-mi o sansa si vei vedea."

                                                                                              Cu dragoste si regret, raul rual

6 comentarii:

  1. Frumoasa tara, pacat ca-i locuita

    RăspundețiȘtergere
  2. Sa fie clar, e vorba de o TARA, e Romania dragostea mea imposibila. spun asta doar pt ca m-au sunat cativa sa ma consoleze, sa-mi spuna ca e plina lumea asta de femei care nu tardeaza....

    RăspundețiȘtergere
  3. Hahahahaha, unii chiar au inteles ca e vorba despre o fata?In fine.Vreau doar sa-ti spun atata.e cea mai frumoasa si sincera dovada de dragoste de Romania pe care am citit-o .Nimic de adaugat.

    RăspundețiȘtergere
  4. din pacate, da. si mi-e greu sa spun ca e adevarat

    RăspundețiȘtergere
  5. :))
    nu m-am gandit deloc la o femeie...ce am ras!

    ...si mi-a parut rau pentru ca nu stiu sa o iubesc atat de tare. Poate ca timpul toceste simturile, nu stiu. Nici n-am fost departe decat in vacante...As vorbi in necunostinta de cauza.

    Ce facem cu Ubi bene ibi patria. ”Unde e bine, acolo e patria” ?

    RăspundețiȘtergere
  6. @Sophie: eu cred ca vorba asta se potriveste celor nu prea sensibili

    RăspundețiȘtergere