duminică, 1 decembrie 2013

La multi ani?

N-avem nici vreme de-nchinat.
Căci vremea ni-e în mâni la voi;
Avem un suflet încă-n noi
Şi parcă l-aţi uitat!
Aţi pus cu toţii jurământ
Să n-avem drepturi şi cuvânt;
Bătăi şi chinuri, când ţipăm,
Obezi şi lanţ când ne mişcăm,
Şi plumb când istoviţi strigăm
Că vrem pământ!

...............

N-avem puteri şi chip de-acum
Să mai trăim cerşind mereu,
Că prea ne schingiuiesc cum vreu
Stăpâni luaţi din drum!
Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
Să vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa
Nici în mormânt!

8 comentarii:

  1. O zi plină de soare şi de sărbătoare îţi doresc!
    La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
  2. La mulți ani, române, oriunde te-ai afla!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La multi ani, romane, autenticule, calatorule.

      Ștergere
  3. Stiati ca poetul G Cosbuc, autor al poeziei de mai sus, (publicate in 1894), a decedat in mai 1918, fara ca sa mai apuce Declaratia de la Alba Iulia ? Insa anul 1984 fusese anul in care avusese loc procesul memorandistilor care cereau drepturi egale pt romanii care locuiau in Transilvania si care fusesera acuzati de instigare prin presa. Aceasta poezie ne aduce aminte de negocierile cotinilor (un trib dacic) cu Marcus Aurelius, care au cerut Pamant in schimb ca trebuiau sa plateasca dari in oameni (mana de lucru) pt activitati de protectie si paza de presupus interes pt Imperiul Roman. Numai ca ideea ca omul poate fi schimbat pt pamant, adica cum ca omul ar fi cumva inca facut din lut, aceasta idee era o idee politic subversiva (si totodata poetic metaforica, nu concreta) pt romanii antici (educati) de la vremea lui Marcus Aurelius, desi, ma rog, fusese o idee greceasca mai veche, si urma sa fie din nou promovata si de crestinism, dar in mintea romanilor antici intelectuali, omul de lut fusese un soi de om care fusese de mult si nu se mai putea intoarce, la fel cum fusesera inainte si oameni de piatra sau de copaci, (cf Hesiod). Acea era a oamenilor creati din lut de catre insusi Prometeu,(prima era a oamenilor, cf Hesiod in poeziile lui numite Munci si Zile), fusese denumita si Era de Aur a Omenirii, a unor oameni intelepti care in plus aveau tot ce le trebuie plus aratau asa tineri pana la o varsta inaintata, plus traiau in pace si nu se luptau unii cu altii, plus conversau de la egal la egal cu zeii,si desi erau muritori, dupa ce decedau deveneau daimoni,un fel de spirite ajutatoare ale naturii, (care abia mai tarziu au fost recunoscute ca posibil si daunatoare uneori, gen fantome, ulterior chiar si demoni, dar ma rog,asta nu avea de a face cu Hesiod,si nici cu poetul Ovidiu, care au pus accent pe elementele mitic ideale, nu asa pe cine e de vina si cine merita premiul 1, si cine merita nota 4 la purtare, etc, plus de fapt pana si Micuta Sirena a dlui HC Andersen, neputand sa ajunga in Rai deoarece nu era om, a ajuns totusi sa traiasca printre niste spirite similare ale aerului dupa ce a decedat la sfarsitul povestii). La vremea lui Marcus Aurelius numai niste oameni speciali puteau avea drept de proprietate, nu oamenii obisnuiti, (atat barbati cat si femei speciale, ca nu era discriminarea bazata pe sexe, ci era discriminare bazata pe cine era cetatean roman antic bogat si cine era doar plebeu,si numai la plebei era discriminare bazata pe sex,iar dacii oricum nu erau cetateni romani nici de tip bogat nici de tip plebeu, asa ca nu se punea problema sa li se promita lor vreun pamant). Oricum este o poezie clasica ff frumoasa, si ne aduce aminte si de admiratia lui Pliniu cel Tanar fata de daci, pe care ii considera in mod aproape chiar admirativ-nostalgic ff buni pt a fi descrisi in niste povesti ff romantice si dramatic-interesante, in scrisoarea lui nr 4 din volumul 8 de scrisori, pe care o scrisese vecinului lui, Caninius Rufus,care avea o vila cu o gradina ff frumoasa unde ii placea lui Pliniu cel Tanar sa se plimbe), o poezie scrisa in stilul Epocii de Aur a literaturii romane antice clasice,o epoca in care libertatea cuvantului atat in presa cat si in literatura fusese mult mai mare decat la vremea ulterioara a lui Ovidiu.

    RăspundețiȘtergere