luni, 13 mai 2013

Domnule Ponta

             Domnule Ponta, de discursuri ni s-a acrit. Stim, sunteti buni cu totii.
             Poate ca ar fi bine sa-i faceti o vizita ministrului padurilor si sa-l intrebati cum se face ca in Romania de taie 3 hectare de padure pe ora. Au fost anchete, filmari, dovezi, marturii, nume, e totul clar, se fura codrul. Daca nu spuneti nimic asta inseamna ca sunteti de acord.
             Poate ii faceti o vizita si ministrului internelor, sa vedeti de ce pagubitii sunt batuti de hoti, apoi batuti de politie, apoi amendati, apoi condamnati. La fel, daca nu luati masuri, inseamna ca sunteti de acord.
             Ca nu putem prospera, am inteles, desi e de neinteles. Pentru ca discursurile demonstreaza ca sunteti capabili. Dar macar sa protejam ceea ce avem, daca vindem tot, ne luam adio de la generatiile viitoare.
             V-am mai spus, daca nu veniti cu fapte, sunteti la fel ca cei de dinainte, poate chiar mai rau.
               

19 comentarii:

  1. S-a pus toata speranta intr-o clasa politica care si-a mai dovedit incompetenta si anterior. Eu nu mai am incredere in nici un politician.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt de acord, nu mi se pare ca vreo unul e mai breaz ca altul...
    Toti sunt buni oratori, dar doar atat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu pot fi bun orator. Si tu.

      Ștergere
    2. Poate poti fi bun orator, dar un hot bun nu poti fi. Si nici un bun mincinos. Nu pentru ca nu te-ar duce capul, ci pentru ca nu te-ar lasa inima.

      Ștergere
  3. sunt mai rai ca s-au dat sfinti si ca ei nu sunt ca ceilalti..dar...sunt la FEL

    RăspundețiȘtergere
  4. De la politicieni nu mai trebuie sa asteptam nimic.Nu ca nu ii pasa de paduri, acum a dat si aprobari pentru gazele de sist si ne min te ca pe tampiti ca ne castigam independenta energetica.Un fas, Romania ocupa un loc foarte bun in Europa in ceea ce priveste independenta energetica .Nu avem nevoie sa ne otravim populatia pentru niste gaze care nici macar nu sunt suficiente cat sa devenin o mica Rusie . Nu, pe mana politicienilor nu mai putem merge.E cazul sa incepem sa ne aparam, sa reactionam direct.
    Am inchis ochii ca in fata unei persoane dragi moarte, cand am vazut muntii rasi de paduri, paduri intregi de brad puse la pamant .Asta e crima si noi partasi la ea .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai de la cine sa asteptam, tu nu vezi ca sunt 2-3 pe care-i intereseaza ca nu mai avem oxigen, in rest, bere, bere si seminte sa fie!

      Ștergere
    2. Eu nu stiu daca exista vreo legatura intre independenta financiara si vanzarea bancilor romanesti, intre independenta energetica si vanzarea resurselor de petrol, gaz metan si deci nici cu exploatarea gazelor de sist.
      Deasemeni inclin sa cred ca nici cine stie ce castiguri nu sunt. Grosul e, oricum in alta parte, iar procentul minuscul ce revine statului roman se consuma, probabil, prin coruptie. La cetatean nu are ce sa mai ajunga, in afara de niste mariri de impozite.

      Ștergere
    3. La cetatean ajung datoriile. Nu inteleg cum se face ca, desi luam bani din multe parti, chiar daca procente mici, datoriile nu scad.

      Ștergere
    4. Pentru ca raul, oamenii nu sunt educati si nu sunt informati. Dar sunt needucati si din vina lor . Cine te tine cu ochii holbati in tv cat e ziua de lunga ? Ignoranta evident. Apoi presa e la fel de odioasa ca si politica , numai ca tb sa ajungi la concluzia asta si sa incepi sa te informezi si din alte surse nu numai de la tv .

      Ștergere
  5. Asta e buba care pe mine ma doare cel mai rau! Of!

    RăspundețiȘtergere
  6. Cand am vazut versanti intregi despaduriti in jud Rm Valcea, mi-a venit sa plang!
    Dar nu am nicio putere acolo, si nici aici!
    Cuvanta

    RăspundețiȘtergere
  7. noi oamenii de rand suferim pentru chestia asta... ma duc prin tara si vad dealuri pe care nu le recunosc, pe care nu le-am mai vazut niciodata in viata mea... si-mi vine sa plang cand le vad defrisate...

    cum sa fii om si sa faci asemenea crime?
    doar noua, o mana de oameni, ne pasa ?
    eu zic ca avem doua variante: ne caram toti din tara SAU ne unim si le rupem capu'la toti...

    RăspundețiȘtergere