miercuri, 7 noiembrie 2012

Text scurt despre smartphone

            Citeam la Intuneric despre prioritati. (Am citit la lumina, dar pe blogul lui Intuneric.)
            Nu am smartphone. Pentru ca nu vreau sa incurc lucrurile. Am acasa un laptop. In caz de urgenta il iau cu mine. Am un telefon normal. Pot suna, pot fi sunat. In caz de urgenta pot face fotografii sau pot filma. Daca plec de acasa plec pentru ca ma pot lipsi de virtual. Nu am nevoie sa iau cu mine toate informatiile intr-o cutie sensibila de plastic. Am un creier si doi ochi ce inca functioneaza. Am maini dure, pe care ma pot baza. Am o lume reala de descoperit. Vreau sa stau de vorba cu OAMENI.

23 de comentarii:

  1. dar uneori ca sa descoperi lumea ai nevoie de un GPS :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Ha ! Ha ! Pai cu care oameni sa stai de vorba ? Ca majoritatea sunt ocupati sa butoneze !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu cu pensionarii ce ma mai descurcam sa schimb cate o vorba in Romania, daca chiar simteam nevoia sa vorbesc cu cineva pe strada, sa cer vreo informatie, etc, ca ei nu prea folosesc smart-phone-uri si nu au nici fire cu muzica in urechi, dar aici in Norvegia majoritatea pensionarilor sunt plecati sa locuiasca in Spania si Tailanda, asa ca e mai greu.

      Ștergere
    2. Chiar sunt curios cum sta situatia cu pensionarii in Franta. Sunt asa in general amabili, prietenosi, raspund la intrebari, se poate pune baza pe ei la o adica ?

      Ștergere
    3. eu ii consider in regula, se poate comunica cu ei, desi sunt uneori periculosi la volan sau pe biciclete. in rest sunt de treaba, f glumeti, inca harnici, activi.

      Ștergere
  3. Gandire foarte sanatoasa. Doar ca accesul la internet si gps-ul iti pot usura sarcinile. Cat despre camera / facebook si alte tampenii, sunt in principiu inutile.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. am gps, am internet. tocmai asta zic. telefonul e una, internetul e alta, nu le vreau pe toate la un loc, e prea mare rasfat si asta m-ar impiedica sa-mi ordonez actiunile. iar pt mine ordinea e sfanta.

      Ștergere
  4. Asa gandeam si eu. Cand m-am dus la magazin sa cumpar un telefon, eram hotarat sa-mi iau tot unul obisnuit si pana la urma am cumparat unul smart. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E normal sa vrei smartphone, mai ales acum ca se dezvolta tot felul de aplicatii utile pentru ele. In schimb, n-a murit nimeni din lipsa de telefon destept.

      Ștergere
    2. @Cristi: am un smartphone in casa, dar nu e al meu. Le-am butonat si eu si ma uimesc. pe bune, sunt f destepte, e ceva extraordinar cate pot face si le voi aprecia mereu. doar ca nu am nevoie.

      Ștergere
  5. Eu, simtindu-ma vinovat ca prea am fost conformist toata viata, m-am decis sa fiu dizident macar acuma si mi-am luat un Nokia de cca 30 Euro, (echivalent cu 30 Roni la cum sunt in general preturile aicea), care nu are nici macar camera foto. In schimb are culoare rosie si un invelis asa care seamana cu o acadea si are si taste de cauciuc. Cred ca e un model pt copii de varsta maxim 2 ani, care sa poata sa il bage si in gura sau sa-l scape pe jos, etc, mai ales ca am citit ca de la 3 ani in sus toata lumea se pricepe sa foloseasca smart-phone, si chiar si foloseste.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pai vezi, cu un smartphone nu poti face asta, sa-l bagi in gura....:))

      Ștergere
  6. Telefonul meu smart, un Nokia, suna si face poze OK - la capitolele astea e cel mai tare telefon din lume. Si da chix tocmai la partea de "smart": are un browser de cacao si n-are GPS.

    Fostul meu telefon, tot un Nokia, le facea pe toate de mai sus. Dar nu era smart...

    In alta ordine de idei, Rudolph s-ar putea sa aiba dreptate: degeaba existi in carne si oase si treci pe langa oamenii de pe strada. Daca smartphone-ul lor le spune ca tu nu existi (aka n-ai Facebook, Twitter sau mai stiu eu ce), nici nu vor sti c-ai fost acolo.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cam asa ceva, a devenit lipsa de bun simt sa abordezi pe cineva care are smartphone

      Ștergere
    2. A, asta mi-am dat seama precis de cand am citit chiar acum vreo 2 ani deja ca exista aplicatii sa iti anunti disponibilitatea de a sta de vorba cu cineva pe strada, fie ca amic, fie ca potential date amoros. Adica anunti ca existi acolo si ca esti disponibil si imediat afli ca la 2 metri in fata ta se afla o persoana care e si ea disponibila si a anuntat asta pe smart-phone-ul lui sau al ei, si abia atunci poti butona un semnal de "buna ziua", si abia pe urma, daca primesti raspuns, plus desigur schimb de foto, e voie sa scoti ochii din butoane si firele din urechi astfel incat sa reusesti sa privesti la acea persoana si sa incepi sa interactionezi cu ea in real life.

      Ștergere
    3. Problema mea e ca eu nu doresc neaparat sa interactionez cu cineva anume si de cele mai multe ori imi place doar asa sa ma zgaiesc la trecatori, desigur discret, nu asa ca sa ii deranjez, si din cand in cand sa imi permit sa mai intorc si eu capul dupa cineva care mi se pare mai simpatic sau sexy prin ceva anume, si atat tot, doar sa ma bucur de asta...dar daca stau cu ochii in butoane, nu mai pot sa fiu atent la nimic si la nimeni si pierd pana si aceste scurte momente de bucurie, si devine asa ca un fel de efort ca la serviciu...ca si cum ai socializa efectiv din obligatia de a-ti indeplini o indatorire fata de tine + societate, nu doar pt bucuria sufletului tau personal.

      Ștergere
    4. Pot sa si povestesc ca am vazut intr-o zi o fata de cca 20 de ani, ff draguta, cu o fata inca copilaroasa, cu parul blond si ondulat, care arata exact ca o poza dintr-o poveste, si care statea la un stand sa vanda capsuni, plus avea si o carte deschisa in fata ei din care parea ca citeste, asteptand sa vina vreun cumparator...adica toata imaginea mie personal mi s-a parut efectiv ca dintr-o carte de povesti, plus chiar am devenit tentat sa ma duc sa cumpar un cosulet de capsuni de la ea, chiar daca mie nu imi plac in mod special capsunile, doar pt a ma bucura de a interactiona o clipa cu ea, nu erotic ci mai mult pt ca parca voiam sa fac si eu parte cateva minute dintr-o poveste. Si am inceput sa ma apropii, si deodata am inceput sa ma sperii si am tresarit, pt ca am avut pt o clipa senzatia ca aceasta fata tanara era bolnava mintal, pt ca deodata, total din senin, a inceput sa vorbeasca singura, ba si sa mai si rada din cand in cand, si sa aplece capul asa intr-o parte ca si cum avea halucinatii auditive si vorbea cu ele, plus facea din cand in cand niste gesturi care efectiv nu aveau nimic de a face cu capsunile, mai rasfoia totusi si din paginile cartii, si mi s-a parut dupa aia inca o clipa ca vorbea singura cu personajele din carte poate, si asta m-a induiosat intr-un fel si mi-a mai scazut din teama, si m-am gandit ca totusi am sa cumpar capsuni de la ea pt ca poate vinde capsuni ca sa se intretina, pt ca altfel nu ar reusi sa aiba un job, si sa fac intr-un fel un gest de caritate, si abia dupa aia mi-am dat seama ca ea comunica la celular ca avea chestia aia in ureche + ca facea si multi-tasking, citea si din carte + vorbea si cu cine stie cine la telefon despre altceva. Dar efectiv vraja s-a dus, si mi-a trecut si pofta de a cumpara capsuni de la ea, plus chiar de a ma mai uita la ea. Dintr-o printesa de poveste, plus apoi dintr-o posibila Ofelie oarecum induiosatoare, (ca Ofelia era totusi bolnava mintal, si desi la inceput te sperii de ea, apoi te induiosezi oarecum), a devenit pur si simplu o fata total obisnuita, si nu am mai avut nici un sentiment fata de ea, nici de atractie, nici de spaima, efectiv de nimica. Pur si simplu in ziua aia eu personal nu am cumparat nimica de acolo de la nimeni din acea piata, deci asta a afectat intr-un fel si economia locala, desi desigur poate ca nu intr-un mod semnificativ, insa destule cumparaturi si chiar investitii se fac nu doar din utilitate ca iti trebuie neaprat ceva, sau la nivel total rational, dar si pt ca esti atras de ceva anume.

      Ștergere
  7. Tot telefon simplu am si eu. Chiar imi ajunge cat internet am, cata miscare nu prea mai fac. Imi vine sa renunt cateva zile la net si telefon si tv, sa vad cum naiba am trait zeci de ani fara ele, dar acum parca sunt dependenta de ele.

    RăspundețiȘtergere